joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Șimandul visează la o sală de sport și în 2020. CNI a înregistrat patru oferte pentru construirea locației sportive

    de Dan Lazăr | 7 ianuarie 2020, 9:31 PM | Recomandările editorilor | Şimand | Sport

    0

    Din 2012 Șimandul tot încearcă să își construiască o sală de sport, prin Compania Națională de Investiții (CNI). La mijlocul anului trecut părea foarte aproape, însă totul a căzut „pe ultima sută” a procedurii de licitație, firma interesată depășind termenul de depunere a actelor solicitate la evaluarea financiară. Între timp, CNI a suplimentat suma, ajungându-se la 7.704.154 de lei, patru oferte fiind depuse la finele lui 2019 pentru construirea unei săli de sport cu tribună de 180 de locuri.

    Pachet cu trei loturi

    Sala din Șimand face parte dintr-un pachet de trei loturi scos la licitație de CNI, alături de o sală de sport școlară din satul Berca (jud. Buzău), cu o valoare estimativă de 6.479.584 lei, și o sală de educație fizică școlară din comuna Sînpaul (jud. Cluj), cu o valoare de 2.095.444 de lei.

    Din cele 7 oferte depuse, 4 vizează sala arădeană. Două asocieri (între firme din Bihor, respectiv între firma arădeană AmaHouse și una din Oradea) au depus oferte doar pentru sala din Șimand, o asociere de firme italiene, cea principală cu sucursală în localitatea Câmpina (jud. Prahova) își dorește să contruiască loturile 1 și 2, în timp ce o asociere a unor firme din localitatea Pantelimon (jud. Ilfov) vrea să ridice toate cele trei locații sportive.

    Firmele sunt acum în perioada de evaluare – calificare tehnică, urmând apoi evaluarea financiară și o eventuală re-ofertare, până în 11 mai 2020 trebuind să aibe loc atribuirea contractului de execuție.

    Profesorul Mărcuș este optimist

    „Cred că dacă se vor respecta pașii procedurali, la începutul anului 2021 vom putea intra în sală”, ne-a declarat profesorul Daniel Mărcuș, sufletul sportului din Șimand.
    Șimandul are singura echipă arădeană înscrisă în competițiile de futsal organizate de FRF, cea de Under 19, localitatea arădeană fiind un centru puternic în mai multe discipline sportive: badminton, tenis de masă, oină sau educație rutieră-ciclism.

    Alte obiective ce așteaptă finanțarea CNI în 2020

    Pe lista proiectelor aflate în derulare, județul Arad mai apare cu proiectele:
    * Finalizarea execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții: Construire Centru Cultural – proiect tip – varianta V2 combustibil gaz, oraș Sântana, str. Muncii, nr. 120A, județul Arad (Valoarea estimată fără TVA: 210.416,43 RON)
    * Sală de educație fizică școlară, Galșa, Școala Generală I-VIII nr. 264, localitate Galșa, comuna Șiria, județul Arad (Valoarea estimată fără TVA: 2.087.542,00 RON)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.