Munții de gunoaie deja existenți sau în plină creștere au devenit un fel de imagine a orașului. Mergem pe străzi, inclusiv pe cele principale și vedem mult, chiar foarte mult gunoi. Mai prin pubele, mai pe lângă ele, el există din plin și îl putem observa aproape instant atât vizual cât și … olfactiv.

Trecând peste tot gunoiul care mai are puțin și se plimbă pe lângă noi pe străzi, avem adevărate depozite și la marginea orașului, distanțarea socială față de ele sigur există, dar asta nu ne încălzește cu nimic.

Se spune că ceea ce nu vezi, nu te poate răni. Credem că se aplică și în cazul de față și bănuim că persoanele care lucrează în zona aceea se deplasează pe drum cu ochii închiși. Ori pentru că ei sunt responsabili, ori pentru că efectiv nu există interes, gunoiul se depozitează în câmp și acolo rămâne.

Din întâmplare am ajuns în Vladimirescu într-o zonă mai puțin populată. Se face că am avut drum în zona în care este Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad și, odată coborâți din mașină am dat cu piciorul direct în sticlele de pe jos, în ceea ce a mai rămas  din câteva saltele și cauciucuri cât încape. Cum au ajuns acolo? Habar nu avem și nici nu prea există picior de om prin apropiere, dar este clar că n-au mers singure și s-au pus la umbră în așteptarea mașinii de gunoi.

Cu toate acestea, câțiva cetățeni care „iubesc Aradul și iubesc natura” s-au ocupat și de această problemă și au fost suficient de buni încât să arunce acolo tot ce aveau de aruncat, fără să se mai obosească să le ducă direct la groapa de gunoi. Ne vine greu să-i judecăm pentru fapta lor și nici nu o s-o facem pentru că probabil ei au plecat direct din inima orașului și au crezut că așa trebuie să fie, doar același lucru îl văd și când se plimbă pe centrul Aradului nostru care strălucește.

Rămânem la concluzia că strălucește orașul nostru din toate colțurile și nu datorită curățeniei, ci din cauza sticlelor aruncate pe jos în care se reflectă câte o rază de soare care te orbește dacă o privești din unghiul potrivit. Așteptăm totuși o minune Cerească pentru că e clar că aici la sol nu reușește nimeni să facă minuni… sau măcar să-și facă treaba.