vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Și CET-ul lor are probleme mari! Timișoara rămâne fără apă caldă

    de - | 26 iunie 2018, 8:51 AM | Regional

    0

    (foto: Opinia Timișoarei)

    Timişorenii racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic rămân fără apă căldă. E.On a sistat livările de gaz către Colterm din cauza datoriilor acumulate, potrivit Europa FM.

    Afectate sunt în jur de 60.000 de familii din orașul de pe Bega.

    Primarul Nicolae Robu spune că soluția este contractarea unui împrumut, care nu este posibilă mai devreme de 10 iulie.

    Colterm a fost la un pas de faliment în urmă cu doar două luni pentru că nu cumpărase certificate verzi, iar achiziția lor se ridică la suma de 3,5 milioane de euro, sumă mult prea mare pentru compania de termoficare, îngropată deja în datorii, scrie opiniatimisoarei.ro. Atunci, Consilierii Locali au girat pentru tranzacție și au depus un depozit de 6 milioane de lei în contul Termoficare Oradea, firmă ce a vândut respectivele certificate Coltermului. De asemenea, încă de anul trecut, Colterm se află în reorganizare, tocmai pentru a reduce din cheltuieli și datorii, însă, se pare că nu a fost suficient. În acest moment, Colterm are datorii către furnizori de peste 20 de milioane de lei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.