Și-au umplut brațele cu haine și au luat-o la fugă. Hoții au fost prinși în scurt timp de jandarmi
Comunicat. Doi tineri cu vârste de 19, respectiv 23 de ani din Arad, au fost prinși de jandarmi imediat după ce au reușit să sustragă dintr-o societate comercială, obiecte de vestimentație în valoare de aproximativ 5000 de lei.
Cei doi au profitat de un moment de neatenție din partea angajaților, au luat hainele expuse de pe un raft întreg și au luat-o la fugă cu un agent de pază în urma lor.
Un echipaj de Jandarmerie se afla în apropierea societății comerciale, iar unul dintre tineri, în fuga lui a dat nas în nas cu jandarmii, fiind imediat imobilizat. Cel de-al doilea a reușit să fugă într-o direcție necunoscută, însă nu pentru mult timp.
În urma verificărilor efectuate cei doi tineri au fost identificați fiind intocmite pe numele lor actele necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, conform Codului Penal.
Prejudiciul a fost recuperat și predat părții vătămate, iar actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)