miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Și-au înfășurat bunica moartă într-un covor și au urcat-o într-o mașină. Polițiștii i-au oprit pe drum

    de - | 18 februarie 2022, 9:51 AM | Naţional

    1

    (foto: Arhivă)

    Scene sinistre în Voluntari, unde oamenii legii au fost alertați cu privire la faptul că  o mașină transportă un cadavru. La data de 17 februarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizati de către un bărbat, cu privire la faptul că, mai multe persoane transportă cu un autoturism, spre județul Ialomița, un cadavru. Polițiștii orașului Voluntari au interceptat în trafic autoturismul în cauză, iar cu ocazia verificărilor au constatat faptul că, în carlinga acestuia se afla un cadavru, pe care l-au identificat imediat, fiind vorba despre o femeie, de 93 de ani.

    Atât șoferul autoturismului cât și cele 2 persoane, care transportau cadavrul, respectiv 2 bărbați și o femeie, în vârstă de 30, 47 și 55 de ani, au fost conduse la sediul Poliției Orașului Voluntari pentru cercetări.

    De asemenea, la sediu Poliție orașului Voluntari s-au prezentat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și criminalisti, pentru efectuarea de cerectări. Din cercetări a rezultat faptul că, femeia de 93 de ani a decedat într-o locuință din orașul București, iar cele 3 persoane transportau cadavrul acesteia, în județul Ialomița, unde urma să o înmormânteze.

    Serviciul de Medicină Legală Ilfov a ridicat cadavrul femeii pentru efectuarea necropsiei. În cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

    Sursa: știripesurse.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.