Și-a pus capăt zilelor la doar 37 de ani! În ultimul an a ieșit foarte rar din casă

Un inginer în vârstă de 37 ani din Ştei a murit după ce s-a împuşcat cu o armă de asomat porci (foto), cazul fiind cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor care au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
Potrivit ebihoreanul.ro, în caz nu există suspiciuni că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracţiuni.
Toate datele de până acum indică faptul că acesta şi-ar fi pus capăt zilelor în casa în care locuieşte împreună cu părinţii săi şi de unde, zic oamenii locului, a ieşit foarte rar în ultimul an, de teama pandemiei de Covid.
„Există un dosar înregistrat pentru moarte suspectă. Se aşteaptă raportul de necropsie medico-legală, care va lămuri cauza morţii”, a explicat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gligor Sabău, pentru ebihoreanul.ro.
Comentariile portalului
Locul ideal pentru acest eveniment este Cetatea si nu stadionul. Sa speram ca Batrana Doamna nu va avea soarta Sepcilor Rosii post Untold
Valan ăsta e un sclavete ieftin de partid, sluga a lui Cionca, falcă și toți semianalfabeții care au distrus orașul și judetul de aproape 15 ani.
In tara exista probleme grave,existentiale ale cetatenilor.Aceste probleme dateaza cu mult inainte de conflictul ruso-ucrainian.Faceti un mic exercitiu de memorie.Nu mai fiti asa obedienti.Werner .a (...)