Și-a împușcat mortal partenerul de vânătoare confundându-l cu o vulpe!…





Polițiștii de la Investigații criminale au fost solicitați aseară târziu, în jurul orei 21, să intervină pentru a demara cercetările privitoare la un accident de vânătoare petrecut pe raza orașului Lipova, într-o zonă împădurită de lângă Milova. Doi bărbați – unul în vârstă de 58 de ani, celălalt (victima), de 51 -, autorizați ca posesori de arme de vânătoare și având permisiunea să vâneze vulpi, au fost protagoniștii tragicului eveniment care pe primul (arădean) l-a trimis la morgă, iar pe partenerul său (timișorean) în arestul IPJ Arad. Judecătorul a semnat mandatul de arestare preventivă pentru 29 de zile împotriva timișoreanului pentru omor din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor – în speță uz de armă fără drept. Conform ofițerului de presă al Poliției Arad, Camelia Tuduce-Berar, „victima a decedat pe loc, iar cel care a tras a declarat că a văzut ceva mișcându-se într-un tufiș și a crezut că e o vulpe”, numai că toate regulamentele de vânătoare specifică clar că focul nu se declanșează de către de vânător decât în momentul în care acesta s-a asigurat că ținta din bătaia puștii este exact vânatul pe care are dreptul legal să îl împuște. Conform Codului penal, uciderea din culpă se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar uzul de armă fără drept de la 1 la 3 ani.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este