Sexgate fără sex tape la Sântana: o Ea și un El au rămas blocați pe câmp, în mașină! Cică au sunat la 112…

    de O. Peniță | 15 ianuarie 2018, 8:45 PM | Culise | Recomandările editorilor | Sântana

    10

    Imaginea este din arhivă și are ilustrativ(foto: Daily Mail)

    -

    Sigur o să ne acuzați că dăm o informație de cancan, că vă lăsăm cu ochi-n soare pentru că nu vă spunem despre cine este vorba, despre ce s-a întâmplat cu adevărat și despre cum a avut loc, secundă cu secundă, întreaga acțiune. Prevăzători… ne cerem scuze pentru că vă facem atât de curioși și nu vă dezvăluim identități. Însă, din motive lesne de înțeles, nu ne „expunem” gratuit și ne asumăm supărarea unora. Totuși, nu putem să nu facem public „bomba sexuală a anului în Sântana”, mai ales că se vorbește pe șoptite la toate colțurile, iar la unul dintre acestea am auzit-o și noi.
    Așadar… o doamnă din înalta societate a Sântanei, soție a unui apropiat al primarului liberal, s-a îndrăgostit foarte tare de un El. El… și el s-a îndrăgostit de ea… Și de la îndrăgosteala asta, la un moment dat, sătui de agitația orașului și de poluarea marilor firme din zonă, au ajuns pe câmp… în mașină. El e tot de prin preajma Palatului Administrativ din Sântana, că cică e atât de mic orașul încât ar părea că toată lumea muncește în apropierea primarului și a prietenilor acestuia. Despre cei doi… am putea spune că porumbeii sunt la jumătatea vieții, dacă avem în calcul o medie de vârstă fantastică, de 100 de ani.
    Cum spuneam, declarația de dragoste… ultima… s-a produs într-un câmp învecinat localității, până în momentul în care, după sărutările de rigoare și mulțumirile reciproce pentru dragostea lor, cei doi s-au descoperit unul pe altul și, în plus, s-au descoperit… blocați în mașină. Da! Blocați. Nu știm despre ce mașină este vorba, mai ales că se blochează așa… dintr-o dată, în câmp, în secolul XXI, în depărtarea unui oraș ca și Sântana, unde totul este galben și albastru, dar clar: blocate ușile! Nu știm nici dacă soțul supărat sau… alți factori SF au blocat ușile pentru a le da celor doi o lecție, dar da! Blocaj total.
    În consecință, după ce s-au consultat cum trebuie, au ales varianta: sună un prieten repede!… că, sincer, noi nu credem ceea ce spun gurile rele din localitate, că au venit Pompierii și Salvarea. Mai ales că am și cerut informații și nimeni nu ne-a confirmat că în decurs de zece zile forțele arădene de intervenție ar fi avut aplicații reale.
    În concluzie, povestea rămâne în picioare, dar fiindcă n-avem sex tape, rămânem doar cu sexgate-ul… scandalul de rigoare, și nu unul oarecare, ci unul liberal… 

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Stati sa inteleg si eu…adica mi-ati spus ca nevasta unui prieten de-al unui primar LIBERAL(ca asta parca era important si de mentionat) a ramas blocata cu unu in masina pe camp.

      Bai oameni buni, eu cunosc o tanara speranta din PSD, pmare in partid ce a candidat si la alegeri si important om de afaceri din judeţul Arad care e Gay. Stiu asta pentru ca baiatul mi-a facut anumite propuneri de neimaginat si am zis ca face misto, ca bate pl de mine şi la betie fiind, la el in casa, a incercat sa ma sarute si mi-a pus mana la … Apoi nu am mai vorbit cu el si mi-a explicat prin mesaje ca a fost beat si ca ii plac si baietii.

      Inca am mesajele si toate cele si desi ma doare-n pl de politica si nu mai tin legatura cu el, nu fac publica povestea pentru ca baiatul, chiar daca e pe invers, nu e treaba mea. Nu vreau sa il ruinez.

      Ce prezentati voi e un zvon, o barfa…un nimic Ce am eu e jale si prapad.

      Bai, data viitoare veniti cu informaţii mai interesante, nu cu barfe dinastea ieftine.

      Si va rog, nu postati mesajul asta pe site, ca am vrut doar sa va arat cam cum ar fi o stire de cancan…ce faceti voi e barfa la nivel de banca din fata blocului.

      +22 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.