sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Seninătatea unui criminal: „Da, am mai împușcat din ei. Că scrie-n lege, săru-mâna”. Câine împușcat sub privirea stăpânului în Maramureș

    de - | 17 septembrie 2020, 12:39 PM | Naţional

    0

    Victor Horodincu: „Țipam nu trage! A tras al doilea foc cu glonț, deci altă armă, și a intrat pe o parte și a explodat pe alta. În fața ochilor mei”(foto: arhivă personală Victor Horodincu)

    Situație gravă într-o localitate din Maramureș, acolo unde gestionarul unui fond de vânătoare este acuzat, și nu este prima dată, că împușcă animale cu proprietar. Se întâmplă de mai mulți ani, deși pe numele acestuia există mai multe dosare penale. În urmă cu două zile, a omorât un câine ciobănesc care se afla la plimbare cu stăpânul său.

    Victor Horodincu a locuit în Statele Unite, dar în urmă cu trei ani a decis să se întoarcă în țară și s-a stabilit în Maramureș. În urmă cu două zile, în timp ce se plimba pe un deal din apropierea satului Tulghieș, împreună cu prietena sa și cu cei doi câini ai lor, unul dintre animale a fost împușcat chiar de gestionarul fondului de vânătoare.

    Victor Horodincu, stăpânul câinelui împușcat: „A apărut o mașină la vreo 300 de metri pe dealul celălalt, câinii au sesizat, s-au dus către mașină, am început să țip la el, nici nu oprise mașina încă, să nu tragă în câini a tras cu alice. Țipam nu trage! A tras al doilea foc cu glonț, deci altă armă, și a intrat pe o parte și a explodat pe alta. În fața ochilor mei.”

    Anca Gușat, prietena localnicului: „Am început să fac poze și ne-a amenințat, a spus că dacă apare undeva imaginea cu el și a mașinii să vedem noi ce pățim, nu știm cu cine ne punem.”

    Stăpânul câinelui împușcat a sunat apoi la 112.

    Ionela Cozma, purtător de cuvânt la IPJ Maramureș: „Cadavrul câinelui a fost transportat la DSP Maramureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții. Totodată, polițiștii efectuează verificări în vederea identificării autorului și stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. În cauză s-a întocmit dosar penal.”

    Andrei Mureșan, gestionarul fondului de vânătoare: „Deci, în lege scrie: al cărei stăpân nu se poate identifica în acel moment, săru-mâna, mă înțelegeți? (Reporter Digi24: Dar localnicul era acolo.) Nu era, localnicul era la un kilometru și ceva. (Reporter: Ați împușcat mai mulți câini până acuma ai localnicilor, așa am înțeles.) Păi da, am mai împușcat dintre ei, pe care eu i-am găsit în teren nesupravegheați și așa mai departe, normal că i-am împușcat. E normal, că scrie în lege, săru-mâna.”

    Ce spune de fapt Legea vânătorii? „Pisicile și câinii care sunt în situația prevăzută la alin. (3) se împușcă de către personalul de specialitate cu ocazia acțiunilor organizate în acest scop.”

    Gestionarul fondului de vânătoare este cercetat, în acest moment, pentru cruzime față de animale și amenințare.

    sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.