Senatul va numi un nou judecător la Curtea Constituţională

Plenul Senatului va numi, marţi, prin vot în plen, un judecător la Curtea Constituţională, candidaţii propuşi fiind audiaţi săptămâna trecută de Comisia juridică, scrie Agerpres, citat de HotNews. Acesta îi va lua locul Monei Pivniceru, căreia i se încheie mandatul la CCR în luna iunie.
Au primit aviz favorabil următorii candidaţi: Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice din Senat, propusă de PNL; Peter Eckstein-Kovacs, fost senator UDMR – propus de USR şi Radu Ghidău, fost deputat PNŢCD – propus de AUR.
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, preciza, după audieri, că votul acordat fiecăruia dintre cei trei a fost în unanimitate pentru că aceştia îndeplinesc condiţiile, iar plenul urmează să decidă care dintre candidaţi va fi ales.
Comentariile portalului
@ intrebare - Nu știu ce-a determinst-o pe doamna avocat să refuze. Posibil să fi fost vorba de opțiune și a ales să fie mai degrabă om decât avocat ș (...)
@Andy Gravity - Sigur ca ar fi benefică atât opinia, cât și implicarea lor. Dumneavoastră aveți cunoștință despre vreo formă de implicare, a lor, în acest (...)
Confundați noțiunile și e rău pentru cineva care se pricepe. Una e să fi vinovat și altceva este să planeze asupra ta bănuieli. Presa nu declară (...)