Semn bun. China nu are niciun caz local de infecție cu coronavirus de 2 zile
Pentru prima oară de când a început criza provocată de coronavirus, China nu a avut de raportat, vineri, niciun caz local nou de infecție care să se fi înregistrat de la precedentul bilanț, anunțat miercuri.
Ar putea fi un punct de cotitură în lupta sa costisitoare cu epidemia devenită între timp pandemie, o criză fără precedent care acum dă peste cap activitatea economică și viața de zi cu zi în întreaga lume, notează The New York Times.
Autoritățile chineze au anunțat că în ultimele 24 de ore s-au confirmat 34 de cazuri, dar toate aceste cazuri sunt cetățeni care au venit în China din alte părți ale lumii.
E un semn că epidemia din China ar putea intra în faza finală, ceea ce ar permite Beijingului să se concentreze pe revitalizarea economiei țării, care a fost aproape paralizată, după ce guvernul a impus restricții de deplasare și măsuri severe de carantină.
Totuși, China nu este încă în afara pericolului. Experții spun că este nevoie de 14 zile consecutive în care să nu se înregisteze nicio infecție nouă înainte de a considera că epidemia s-a sfârșit cu adevărat. Rămâne de văzut dacă virusul nu cumva reapare odată cu reluarea vieții obișnuite și ridicarea restricțiilor de circulație, subliniază NYT.
Sursa: digi24













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)