Selectie pentru „Hartă, Busolă, Inteligență, Natură – Orientare”





Elevii Cercului de Orientare turistică de la Palatul Copiilor Arad și din alte școli, cu vârsta între 8-12 ani, sunt așteptați sâmbătă, 24 octombrie, la a doua etapă de selecție a programului „Hartă, Busolă, Inteligență, Natură – Orientare”. Întâlnirea va fi la Palatul Copiilor, sâmbătă, 24 octombrie, la ora 10.00.
Stagiu la Băile Felix
După prima etapă din 18 octombrie, desfășurată pe dealurile Cladovei, la Cupa Zărandului, unde au concurat 45 copii de la Arad și Mădăras, urmează a doua etapă locală care se va desfășura în Parcul Copiilor. Cei mai buni elevi vor participa la un stagiu național de pregătire în perioada 2-7 noiembrie, la Băile Felix. “Sportul pădurilor, îți oferă posibilitatea de a evada uneori din mediul cotidian poluat, pentru recreere și destindere în mijlocul naturii”, a spus prof. Cerc Orientare turistică, Barkasz Daniel. Proiectul este inițiat de Federația Română de Orientare și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului – prin Programul Pierre de Coubertin.
Andreea Astefănoae
Cercul de Jurnalistică PCA
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?