Sediul proaspăt renovat al IPJ Arad se „cojește”. Lucrările mai au termen o lună pentru a fi finalizate





Renovarea sediului IPJ Arad (și a SRI Arad) nu a ajuns încă la final, dar deja dă semne de oboseală. Deși, conform primului termen de finalizare a lucrărilor, polițiștii trebuiau să intre în casa nouă încă din decembrie 2023, lucrările efectuate de firma bucureșteană Construcții Erbașu nu au fost încă realizate la acea dată. Asta deși, anul trecut, directorul de marketing declara că: „lucrarea este în grafic și va fi finalizată fără nicio problemă”.
Probabil din graba de a termina cât mai repede renovarea s-a mai uitat câte un șurub pe ici, pe colo, nu s-a mai bătut un cui, nu s-a pus o piuliță etc. Din imaginea articolului se observă că fațada sediului suferă deja și a început să se „cojească”. O bucată, care putem doar bănui că este un ornament, s-a desprins de pe perete și atârnă „de-un fir”.
Nu putem decât să ne întrebăm care este calitatea lucrărilor în ceea ce privește restul sediului și cât vor rezista acestea în timp.
Vă reamintim că sediul IPJ Arad a intrat în renovare în primăvara anului 2022 , iar finanțarea a venit din fonduri europene nerambursabile. Întrucât depășirea primului termen de finalizare (31 decembrie 2023) însemna pierderea finanțării și implicit obligarea IPJ Arad la plată, ADR Vest a reușit să salveze „buzunarul” IPJ Arad întocmind o listă a proiectelor propuse spre etapizare în PR Vest 2021-2030, în care s-a regăsit și renovarea sediului IPJ Arad. Termenul de finalizare a lucrărilor este acum 30 Aprilie 2024.
Mai multe detalii despre ce lucrări au fost proiectate AICI
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)