S-au ținut de cuvânt. Proteste, din nou, la sediul Finanțelor din Arad și din toată țara
După ce ministrul Finanțelor nu și-a respectat angajamentele din acordul încheiat cu organizațiile sindicale din Finanțe, Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe anunță noi proteste spontane în toate județele din țară, inclusiv Arad.
„Astfel, începand cu ora 8:30, sistemul fiscal românesc nu este funcțional”, se arată într-un comunicat de presă.
Solicitarea principală a protestatarilor este „egalizarea salariilor pe functii similare”.
Citește și: Protest spontan al angajaților din Finanțe, în toată țara. Și la Arad s-a oprit munca
După cum au comunicat și în data de 10 august, prima zi a protestelor, sindicaliștii și-au întrerupt activitatea și azi.
Și la Arad, funcționarii au ieșit pe holurile instituției denunțând nerespectarea angajamentelor asumate în acordul încheiat cu ministrul Finanțelor.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)