vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ședință cu instituțiile și ONG-urile arădene, pe tema violenței în sport, la sediul Jandarmeriei | Video

    de Special Arad | 26 august 2020, 4:09 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Miercuri, 26 august, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc o ședință cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței în sport.

    La întâlnire au participat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Județean Arad, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, Poliției Locale Arad, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad , Asociației Județene de Fotbal Arad, precum și reprezentanți ai cluburilor sportive și societăților specializate de protecție și pază.

    Conform prevederilor legale, ședința de lucru a fost organizată cu ocazia începerii sezonului competițional 2020-2021 și a avut drept scop aducerea în atenție a prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012, precum și a prevederilor legale privind prevenirea răspândirii virusului SARS Cov 2.

    În cadrul discuțiilor purtate, s-a pus accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii sportive, ale personalului de ordine şi siguranţă, precum şi măsurile care se impun în situaţia nerespectării prevederilor legale în vigoare.

    De asemenea, a fost analizat modul în care a fost asigurată ordinea publică pe timpul competițiilor și jocurilor sportive ce au avut loc în perioada anterioară și s-a stabilit modalitatea în care, instituțiile și organizațiile cu atribuții în acest domeniu, vor coopera și colabora pentru buna desfășurarea a tuturor competițiilor sportive ce vor avea loc pe raza județului Arad, punându-se un accent deosebit pe siguranța spectatorilor și a tuturor participanților la competițiile sportive.

    Ședință de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în sport.

    Posted by Jandarmeria Arad on Wednesday, August 26, 2020

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.