Seceta a afectat grav producția de vinuri românești
E un an pierdut pentru vinuri la nivelul Europei, spun specialiștii. Potrivit Euronews, vinul alb a pierdut din arome. Vinurile roșii au o concentrație mai mare de alcool față de anii precedenți.
România este al șaselea cel mai mare producător de vinuri din Europa și al 13-a din lume, potrivit datelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului pentru 2023. Cramele din țară au produs aproape 4,6 milioane de hectolitri de vin în 2023, în creștere cu 21 la sută față de 2022.
Specialiștii nu sunt foarte optimiști în privința viitorului industriei vinificației. Schimbările climatice ar putea schimba permanent caracteristicile vinului românesc.
Cezar Ioan, oenolog, a declarat pentru Euronews: „Se constată de vreo 10 ani deja o devansare a datei culesului. Dar ca anul acesta… Eu personal mă ocup de vin de 23 de ani și niciodată nu a fost ca acum, niciodată nu a fost atât de rapidă culegerea, deci recolta. Din păcate, un an ca acesta nu ne ajută cu nimic. E un an pierdut pentru vinurile, să spunem, de climă continentală obișnuită. Vinul românesc va arăta în acest an ca un vin de climă foarte caldă. Repet, alcool foarte ridicat, ceea ce nu face un mare bine vinului românesc.”
sursa: Gândul
Comentariile portalului
Bună întrebarea finală...
Pe deasupra este si mincinos,cand spune ca nu a auzit,dar e prima oara.Deci a auzit. Dinamovistul din el nu se dezminte.A fost un jucator bun de (...)
Păi rezultatul alegerilor parlamentare convine alianței usl2.0, deci nu vor fi anulate.