sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Se scumpesc biletele și abonamentele pentru călătoriile CTP din județ. Care sunt noile tarife votate de consilieri

    De acum, persoanele care se deplasează în județul Arad prin intermediul Companiei de Transport Public vor fi nevoite să scoată mai mulți bani din buzunar. Astăzi a fost votat actul adițional care prevede majorarea tarifelor. În schimb, prețul biletelor și abonamentelor la autobuzele și tramvaiele care circulă în interiorul municipiului rămân neschimbate.

    Deși scumpirea nu se va resimții doar în județ, consilierii locali municipali au fost nevoiți să supună la vot proiectul de hotărâre întrucât Municipiul Arad este membru în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public (ADITP) Arad, alături de toate celelalte comune și orașe din județ.

    Votul de astăzi are la bază adresa trimisă de Compania de Transport Public Arad în luna ianuarie prin care a solicita ajustarea tarifelor de călătorie prevăzute în Contractul din 2019. Ulterior, cererea a fost analizată, în 9 martie, în cadrul ședinței Consiliului Director și al Adunării Generale a Asociaților ADITP Arad, iar în urma discuțiilor purtate în acest sens între toți reprezentanții comunelor și orașelor din județ și  Compania de Transport Public, s-a decis să se concretizeze aceste modificări cerute, printr-un act adițional care pentru a deveni valabil a trebuit și supus în această ședință CLM de astăzi.

    La ședință au avut intervenții pe subiect trei consilieri. Cosmin Buruc (PSD) a considerat că scumpirea este nejustificată, iar Ioan Chifa (USR PLUS) a spus că în decembrie au fost efectuate mai multe achiziții neoportune la CTP Arad, dând exemplu o autoutilitară de 23.000 euro.

    Primarul Călin Bibarț le-a explicat că această scumpire are legătură cu faptul că multe UAT-uri din județ nu sunt capabile financiar să acopere în întregime subvențiile. „E un ajutor pentru a acoperi subvenția, iar presiunea și problemele ajung atunci la cei de la CTP care nu primesc (din această cauză, n.red.) salariul la timp”, a spus Bibarț, adăugând că există numeroși călători care fac naveta la Arad. Totuși, consilierul Chifa a atras atenția că de fiecare data când a crescut tariful, un număr de calatori s-a pierdut, însă primarul a contestat afirmația. „Chiar și cu această schimbare, prețul e mult sub biletul de la companiile private”, a spus Călin Bibarț.

    A luat cuvântul și consilierul UDMR Levente Bognar care a amintit că de ani de zile se fac demersuri ca transportul în comun să fie mai atractiv, iar această atractivitate are legătură și cu prețul oferit.

    Cu toate acestea, proiectul de majorare a tarifelor transportului în județ a trecut de vot, adunând 13 voturi pentru.

    Noile tarife aprobate astăzi le puteți consulta în documentul de mai jos:

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.