Se modifică programul de vizită de la Spitalul Județean
Ca urmare a Instrucțiunii privind instituirea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, emisă de către Ministerul Sănătății, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis modificarea programului de vizită în secțiile și compartimentele unității medicale.
Astfel, pacienții vor putea fi vizitați zilnic între orele 15.00-17.00 cu excepția pacienților internați în secțiile: Hematologie, Oncologie Medicală, Neonatologie, Obstetrică-Ginecologie, Boli Infecțioase Copii, Pediatrie I, Pediatrie II unde vizita este suspendată.
În secțiile de anestezie și terapie intensivă programul rămâne neschimbat: zilnic între orele 12.00-13.00 respectiv 17.00-18.00.
Conform prevederilor în vigoare, în secțiile în care vizita este permisă, pacienții vor putea fi vizitați de un aparținător pentru cel mult 15 minute. La intrarea în secție, vizitatorul va trebui să folosească dezinfectant pentru mâini și să îmbrace echipamentul de protecție.
Comentariile portalului
==DECI FOSTUL OSPATAR DE LA PECICA CU LICEUL FACUT IN CHINURI LA SERAL A AJUNS MORALISTUL JUDETZULUI ==SCARBA MI E == DAR NU I VINA LUI == NULITATZILE VOTEAZA NULITATZI SI APOI (...)
==EXCELENT == ALTA PUTOARE LA COTROCENI == ASTA NU A FACUT UN EURO IN 10 ANI == A TRAIT PE BANII MUIERII -- CEVA COMISAR UE == SCARBA MI E ==
Cand i-am spus uni politician de marca sa nu se mai laude cu , niște lucruri normale și că nu sunt făcute din banii lor iar pentru ce face (...)