Se face dreptate! Aleșii locali condamnați cu suspendare își pierd mandatele





Judecătorii CCR au decis miercuri în unanimitate că legea potrivit căreia aleşii condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul contravine Constituţiei, admiţând astfel contestaţia formulată de preşedintele Klaus Iohannis. În privinţa dezincriminării conflictului de interese, judecătorii au amânat o şedinţă pentru 13 septembrie.
Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, să admită sesizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis la legea privind statutul aleşilor locali, astfel încât cei condamnaţi cu suspendare îşi vor pierde şi ei mandatul, la fel ca cei care sunt condamnaţi cu executare.
”O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea preşedintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o în totalitate neconstituţională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu şi că soluţia pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcţiei de ales local. Suspendarea este tot o formă de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechităţi”, a declarat Valer Dorneanu, preşedintele interimar al Curţii Constituţionale.
sursa: Mediafax
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)