Peste 700 de persoane, majoritatea copii, evacuate dintr-o școală în urma unui incendiu izbucnit la panoul electric al unei școli din Constanța

Pompierii ISU Dobrogea au intervenit la un incendiu, vineri dimineață, 10 martie, la Școala nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța. Aceștia au reușit să stingă, în aproximativ 30 de minute, incendiul izbucnit la panoul electric principal. Trei persoane au suferit atacuri de panică, scriu jurnaliștii de la Libertatea.
Un elev de 9 ani a fost evaluat medical pentru atac de panică, dar a refuzat transportul la Spitalul de Urgență Constanța și a fost preluat de mama sa, potrivit ISU Dobrogea. De asemenea, doi adulți au fost asistați de echipajele SMURD si SAJ, tot cu atac de panică, dar și ei au refuzat transportul la UPU Constanța. În total, s-au autoevacuat 734 de copii și 24 de profesori, a relatat ISU Dobrogea, care a deplasat la fața locului două mașini de stingere, o autoscară, o descarcerare, două ambulanțe SMURD şi o autospecială pentru victime multiple.
Pompierii au efectuat procedura de ventilare a întregii clădiri. În jurul orei 8.30, după aproximativ 30 de minute, incendiul a fost lichidat. Conform ISU, au ars doar materialele depozitate lângă panoul electric care a luat foc.
Comentariile portalului
Daca unul ca Falcone ajunge ministru.....nu mai e nimic de spus! Romania chiar se va duce la dracu!
Destul de previzibil ... mortul e de vina.
O sa vedem daca le pasa de repearareachestiile ce tin de stat si de banii primariei. Vin vandalismele. Deja nu se mai poate. Castori, copaci. Si orasu pica. F***'va (...)