Sunt schele, nu fizică cuantică! Dragă Tehnodomus, binevoiești să începi în acest veac șantierul de la teatru?
Cu pași de melc, înainteee! În ritmul acesta, lucrările de reabilitare a fațadei Teatrului Clasic „Ioan Slavici” vor fi gata odată cu pășirea primului om pe Marte.
Glumim, firește, însă ne este foarte greu să înțelegem de ce durează atât de mult să monteze schelele pe monumentul istoric, mai ales că lucrările sunt și așa mult întârziate (prim termen de finalizare; 31.12.2021) din alte varii motive, unul fiind starea de urgență. Dar „lockdown-ul” a trecut, apoi a venit comunicatul Primăriei Arad, în data de 5 mai, care ne anunța „că de data asta e pe bune, începe șantierul”. Ne-am bucurat că poate, poate, așa reabilitarea va fi terminată la termen. Da, știm, uneori rămânem niște idealiști.
Dar a mai trecut o lună fără nicio mișcare. Apoi, în 3 iunie, a fost închis traficul pe strada din spatele teatrului: „pentru desfășurarea lucrărilor în condiții corespunzătoare se va închide traficul auto pe strada din spatele Teatrului, începând de miercuri, 3 iunie 2020 până în data de 5 mai 2022”, anunțau reprezentanții Primăriei, aflând de aici și că termenul de finalizare a fost mutat pe 2022, iar apoi și-a făcut apariția un gard de sârmă împletită – semn că Tehnodomus trece la treabă… (?)
Din nou, nimic, timp de încă 20 de zile, până când muncitorii au adus schelele și s-au apucat, agale, din 23 iunie, să le monteze pe latura dinspre Hotelul Ardealul.
(schele care așteaptă, chiar azi, 7 august, să fie folosite)
Acum suntem în 7 august, au trecut mai mult de șase săptămâni și schelele încă nu sunt montate doar pe latura respectivă și – maximă performanță !! – pe partea de parter și etaj I a laturii opuse. În continuare sunt fără schele atât latura cu intrare principală, cât și latura din spate, spre Piața Avram Iancu. La fața locului nu am văzut niciun muncitor.
Acum vă întrebăm noi pe voi, cu maximă sinceritate, cum credeți că o să se desfășoare lucrările de reabilitare în sine, dacă avem nevoie de mai mult de două luni pentru a monta niște schele?
Încheiem articolul într-o notă răutăcioasă, întrebându-vă pe voi, dragi conducători ai urbei, oare lipsa aceasta de grabă are de-a face cu faptul că ați realizat că în perioada alegerilor din acest an oricum nu puteți tăia panglica, așa că mai bine o tăiați la cele de peste patru ani?
Comentariile portalului
Hotararea aceasta este neconstitutionala, invit persoanele care vor suferi intr-adevar pe urma acesteia sa scrie avocatului poporului, presedintelui, primului ministru si mintrului de resort, poate poate s-o auzi acolo sus. (...)
Pe ăia cu asfaltul i-or scos de acolo. Dacă pe unii ii scot afară pe alții de ce nu? Parc cu topit de fer vechi.... Mai greu
Asta se intâplă cănd un amărăt de prezentator tv de mâna a doua ajunge la putere și e lingăul celor care lau pus acolo . (...)