Scene „șocante” la Poliția Locală Arad: „Și-au dat ochii peste cap ca zarurile de la barbut…”





Cu ochii bleojdiți în telefon, agentul Poliției Locale, Costi, vede mașina primarului cum e parcată neregulamentar pe una dintre străzile Aradului și simte încet cum îl iau nădușelile. Pe biroul lui se află și sesizarea trimisă de unul dintre cetățenii Aradului, cu foaie scrisă, planșe foto, tot tacâmul. Șeful lui, Mișu, se apropie de el și nu apucă să îi dea obișnuitul „Bună dimineața”, cel de la ora 12, că este și interpelat de Costi:
„-Mișule!
-Ha?
–Ce facem, mă?
-Cu ce?
–Cu parcarea lu’ primaru’…
-Da ce a făcut? Unde e buba?
–A parcat pe pista de biciclete, la nici un țenti de o trecere de pietoni, pă centru.”
Mișu, își dă o palmă peste frunte de îi fac ochii-n cap ca zarurile de la barbut.
„Unde l-ai prins?
–Păi, nu eu l-am prins, l-au prins oamenii -spuse Costi. Se mai auzi o palmă. De data asta palma era dată de același Mișu, însă peste ceafa lui Costi. Impactul palmei cu ceafa a avut efectul scontat și i-a ridicat lui Costi semne de întrebare.
„-Păi? De ce, șefu?
-„Păi pe dracu să te scuture! Pistele astea sunt recepționate? Există ele? Nu! E ceva vopsea scăpată pe jos. Ai fost tu cel care l-a văzut pe domn primar că a parcat așa? Ai costa… contrast… contracta… ai fost tu agent constatator?”
-„Nu șefu, dar ăștia cu ziarele, scribălăii, și ăștia de pun pe feisbuc… l-au ginit…”
-„Păi vezi, măi dragă? Dacă tu nu ai perceput-o… stai să văd că mi-a dat primaru aici o foaie… Așa, deci: dacă tu nu ai perceput-o prin fenomenul de ex propriis sensibus, se declară fapta nulă și tardivă.”
Măi Costi, te știam băiat deștept, ce naiba?”
Și uite-așa, cu puțină latină terfelită, răspunsul celor de la Poliția Locală îl „albește” pe Falcă, după ce a parcat cum știe toată lumea că a parcat: în batjocură. Dar, oare, la Poliția Rutieră are loc același dialog?
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)