Scene horror la o grădină zoologică. Doi lei au fost uciși, după ce un sinucigaș nud a sărit în cușca acestora
Doi lei au fost împușcați și un tânăr grav rănit, după ce acesta a încercat să se sinucidă sâmbătă, sărind în cușca felinelor de la grădina zoologică din Santiago de Chile, scrie Agerpres.
Ferrada Roman, bărbatul în vârstă de 20 de ani, s-a cățărat pe acoperișul cuștii, apoi s-a aruncat înăuntru și s-a dezbrăcat sub privirile vizitatorilor.
La început, tânărul a fost ignorat de către cei trei lei, însă ulterior a fost atacat după ce l-a provocat pe unul dintre aceștia.
Potrivit reprezentanților grădinii zoologice, doi lei au fost împușcați de către îngrijitori pentru ca bărbatul să poată fi salvat. Cele două animale sălbatice, un mascul și o felină, au fost împușcați în văzul unui număr mare de vizitatori ai Grădinii Zoologice.
Reprezentanții Spitalului de Urgență au declarat că inima lui Ferrada Roman aproape s-a oprit în urma atacului animalelor și a suferit leziuni grave la nivelul capului și în jurul abdomenului. Într-un final, medicii au reușit să stabilizeze starea pacientului.
Responsabilii grădinii zoologice au precizat că nu au putut folosi săgeți tranchilizante, care pot seda un leu în circa 4 minute, deoarece viața bărbatului era într-un pericol iminent.
Ulterior s-a aflat că tânărul, care a fost auzit recitând versete din Biblie în cușca leilor, lăsase un bilet de adio, potrivit comisarului de poliție Gerson Sepulveda.
Activiștii pentru drepturile animalelor au protestat față de uciderea felinelor, care trăiau la grădina zoologică de peste 20 de ani.
Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)