Scene de groază în Prahova: un individ i-a tăiat gâtul iubitei sale de numai 17 ani
O fată de numai 17 ani a fost găsită fără suflare în locuința ei din satul Rudari, comuna Șotrile. Medicii ajunși la fața locului au constatat decesul, iar polițiștii au pornit pe urma suspectului, care este de negăsit și la această oră! Tânăra fusese înjunghiată in zona gâtului, scrie realitateadeprahova.net.
Polițiștii au fost sesizați, prin 112, la ora 16:08.
“În cauză, a fost sesizat Tribunalul Prahova și se efectuează cercetarea la fața locului sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Totodată, au fost constituite echipe de căutare, împreună cu câini de urmă, la care sunt angrenați și jandarmii, în vederea depistării persoanei bănuite”, a anunțat IJP Prahova.
Surse judiciare au declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că crima a avut loc în locuința tânărului, iar cadavrul fetei a fost descoperit de bunica acestuia.
Sursele citate au mai precizat că, în luna mai, polițiștii l-au reținut pe bărbat după ce a încercat să-și taie iubită, tot cu un cuțit, însă atunci s-a emis doar un ordin de protecție, iar ulterior cei doi s-au împăcat.
Sursa: realitatea.net.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)