Scandalos! Secția Pediatrie 2 a Spitalului Județean, infestată cu gongi care umblă nestingherite inclusiv pe mâncarea copiilor (video)





Știri Arad. Aproape zilnic, pe adresa redacției Special Arad ajung o sumedenie de sesizări cu privire la neregulile ce se petrec la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Fiecare dintre cititorii noștri are motivele sale de nemulțumire față de sistemul medical sau față de actul administrativ al acestui spital. Miercuri, una dintre aceste sesizări ne-au captat atenția și, mai mult decât atât, ne-a revoltat de-a dreptul.
Citește și: Cristina și fiica ei au evadat ieri noapte la ora 4 din „lagărul de exterminare” Spitalul Județean Arad! Povestea cumplită a celor zece ore petrecute în spital
Mai exact, vorbim despre un material video trimis de o mămică și din care se poate vedea cum Secția Pediatrie 2 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad este efectiv infestată cu gongi. Insectele umblă nestingherite prin secția în care sunt internați copiii, ajungând inclusiv pe patul pe care micuții dorm, pe mâncarea acestora sau pe celelalte lucruri din salon.
Revoltată, femeia a postat un material video și câteva fotografii și pe rețeaua de socializare Facebook, iar părinții care au văzut imaginile au fost de-a dreptul revoltați. În continuare vă prezentăm câteva dintre aceste comentarii.
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)