Știri Arad. Tot mai multe mămici au decis, după apariția scrisorii Cristinei Rusu, să își scrie și ele experiențele trăite la Secția de Boli Infecțioase Copii din cadrul Spitalului Județean Arad și să ni le ofere spre publicare. „Poate așa se schimbă ceva”, ne scriu aproape toate.

După protestul mămicilor care a avut loc marți în fața spitalului, după mărturisirile asistentelor din această secție, după ce am redat fotografii din această secție, acum vă prezentăm noi povești trăite de mămicile din Arad.

Scopul este unul singur: să se schimbe ceva în bine! Pentru copii, pentru părinți, pentru normalitate. Suntem în Europa anului 2017…

Povestea pe care o prezentăm astăzi este a Csillei Dorotea Nagy, o altă mamă care a trecut timp de 48 de ore, în urmă cu aproape doi ani, printr-un calvar în secția amintită. Csilla este și ea o mamă „evadată” pe propria semnătură din spital. „Am fost 16 în patru paturi”, spunea Csilla printre multe altele…

Povestea Csillei despre cele două zile pe care le-a petrecut în spital împreună cu copilul ei:

„Am fost internată cu copilul în vara anului 2015.

Totul a început așa. Copilul a facut febră 41 într-o sâmbată și am chemat salvarea. I-au administrat medicamente și mi-au sugerat să merg la spital. Am mers pentru binele copilului. Am ajuns la UPU. Au fost doamne foarte drăguțe, probabil au vazut cât am fost de speriată. Mi-au spus că trebuie să-l internez pe copil. Am acceptat cu greu pentru că știam de condițiile proaste din spital, dar pentru binele copilului am zis că accept orice. Am ajuns la cabinetul de internări. Doamna asistenta care ne-a făcut internarea a fost și ea drăguță, în felul ei. M-a intrebat de ce am venit la spital doar cu febră, nu puteam să-l învelesc într-un cearceaf ud ca și ele doar atât pot face și că probabil o să stam mai multe mămici într-un pat.

A fost primul șoc. Am ajuns într-un salon de la parter. Am avut „noroc” că am fost repartizată într-un pat cu o mămică foarte ok și pe tot parcursul internării am stat împreuna. Dupa câteva ore copilul meu a început sa tremure foarte tare de la febra mare. Mă rugau să-i ud cearcaful de mai multe ori să i se reducă febra mai repede. Am uitat să menționez că la internare nu a avut nimic în afară de febră. Dar din pacate, după internare, a început să aibă și diaree de mai multe ori. De aici a început calvarul, știam ca nu aveam sa ies cu el de acolo până nu se facea bine. Țin să menționez că era un băiat de vreo 15 ani care săracul nici măcar nu reușea să ajungă la baie, dacă mă înțelegeți la ce ma refer… Erau fecale peste tot, pe jos în salon, pe coridor, mirosul insuportabil. Ulterior am fost transferată într-un salon de la etaj. Am ajuns în salon și spre oroarea mea am constatat ca eram 16 persoane (mămici cu copii) într-un salon cu doar 4 paturi.

Nu este o noutate pentru nimeni că nu am putut dormi. A doua zi, duminică dimineața, la ora 6 tronc, tronc. Au venit infirmierele să facă curățenie. Nu s-au făcut analize, nu am discutat cu nici un medic. M-au mutat în alt salon într-un pătuț de fier, m-am simțit norocoasa, a trecut cumva ziua de duminică. Copilului îi trecuse febra se simțea mult mai bine dar nu mă puteau externa până avea diaree. În noaptea aceea a mai venit o mămică cu un copilaș, am fost mutate din nou, în toiul nopții, cu o altă mămică în pat. A trecut cumva noaptea. Luni dimineața au venit să-i recolteze pobe de sange. A fost groaznic. Și dupa câteva luni i-a fost frica de doamnele cu ochelari îmbrăcate în alb. Nici atunci nu l-a văzut medicul. Am hotărât sa ies din spital pe propria răspundere, pe semnatură.

Uitânu-ma ulterior pe fișa de externare, medicul a fost Dr. Oprea Dana.

Csilla Dorotea Nagy”