miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Scandal în satul natal al lui Grigore Leșe. Artistul s-a enervat și a refuzat să mai cânte | Video

    de - | 11 decembrie 2018, 9:39 AM | Naţional

    0

    (foto: vivafm.ro)

    „Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează”

    Grigore Leșe a făcut scandal în urmă cu câteva zile la Târgu Lăpuș, localitatea lui natală! El a fost invitat pentru a susține un spectacol cu ocazia comemorării eroilor martiri care au un monument ridicat în oraș, scrie stiripesurse.ro.

    Pentru că o femeie a intrat în sala de spectacol imediat după ce Leșe și-a început recitalul, a refuzat să mai cânte. Apoi a făcut un adevărat circ în fața spectatorilor, care l-au rugat să cânte în continuare, însă artistul a refuzat categoric acest lucru: „Gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, am spus să închideți ușa! A intrat doamna, la revedere, plecăm! Asta este! Nu, nu. Gata, gata! E disciplină, gata, gata, disciplină! Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva! Gata, gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, nu ne jucăm! Poate să vină mama aici, poate să vină Hristos! Eu am pus niște condiții!”.

    Grigore Leșe nu este la primul derapaj de acest gen. La fel a făcut în urmă cu trei ani, la Toronto, într-o biserică pentru românii de peste Ocean. După ce a întârziat nepermis de mult la propriul concert, acesta a refuzat să cânte din cauză că un copil a plâns în timp ce el se desfășura pe scenă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.