Scandal cu arădeni pe Aeroportul Timișoara! Urcați în avion, apoi coborâți și au plecat cu autocarul în Spania!





Scandal uriaș pe Aeroportul din Timișoara, scandal în care au fost implicați și mai mulți cetățeni din Arad. Compania Wizz Air a anulat aseară la ora 19 zborul pentru Valencia (Spania), dar compania spune că acest fapt se datorează grevei controlorilor de trafic aerian din Franța.
Datorită grevei din Hexagon, avioanele companiei Wizz Air nu putea survola spațiul aerian francez, astfel că mai multe curse au fost anulate, exemplu fiind și cursele Cluj Napoca – barcelona, sau Cluj Napoca – Valencia. Cum pasagerii care s-au prezentat ieri la Aeroportul „Traian Vuia” nu au fost informați în prealabil de această problemă, de aici și până la scandal nu a fost decât un pas.
„Ne-au făcut check-in-ul, ne-au îmbarcat în avion, am stat mai bine de jumătate de oră să așteptăm, nu știam ce, și apoi ne-au dat jos spunând că a fost anulată cursa! Nu ne venea să credem. A pornit un scandal imens în aeroport și nu se auzeau decât strigăte și urlături”, spune una dintre arădencele care dorea aseară să ajungă la Valencia.
Problema s-a rezolvat în cele din urmă, iar cei care au fost nevoiți să plece au trebuit să apeleze la firmele de transport pentru a mai prinde un… autocar spre Spania. „Compania Wizz Air ne-a transmis că ne vor fi returnați banii pentru bilete”, spune aceeași persoană. „Am apelat la o firmă de transport și am plecat cu autocarul…”, a încheiat ea. Astfel, în loc de un drum de două ore cu avionul, cei care au plecat cu autocarul vor face mai bine de 30 de ore până la destinație!
„Culoarele de zbor alocate inițial au fost anulate din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Franța”, este explicația companiei aviatice. Chiar dacă este vorba despre Spania, culoarul de zbor alocat pentru Valencia cuprindea și sudul Franței, iar cum spațiul aerian din acea zonă nu putea fi survolat din cauza grevei cursa a fost anulată.
UPDATE
NOTĂ: Ne cerem scuze pentru dezinformare. Nu compania Wizz Air a fost cea care a pus la dispoziție autocarele spre Spania. Fiecare dintre cei care au ales această variantă de transport către Peninsula Iberică a făcut-o pe cont propriu, apelând, fiecare în parte, la companiile de transport persoane.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)