Șase migranți turci au vrut să treacă ilegal granița la Curtici, ascunși pe un tren de marfă





Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat, ascunși pe platforma unui tren de marfă, trei adulţi şi trei copii, toţi cetățeni turci, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 05.09.2020, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Curtici, judeţul Arad, au efectuat controlul de frontieră asupra unui tren de marfă care circula pe relaţia România-Germania. Astfel, pe platforma unuia dintre vagoane au fost descoperite, ascunse sub o semiremorcă, şase persoane, trei adulţi şi trei copii.
Cele şase persoane au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, iar cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cele şase persoane sunt cetăţeni turci, adulții având vârste cuprinse între 25 şi 28 de ani, iar copii între 1 și 4 ani. La cercetări, adulţii au declarat ca intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==