Șase clasări arădene pe podiumul final al Campionatului Național de Endurocross. Denis Hălămăgean (Lion Sebiș), este campion național!





Clubul Lion Racing Team Sebiș împreună cu Primăria Criscior au organizat finala Campionatului Național de Endurocross Polaris 2023. Concursul s-a desfășurat în localitatea Criscior (jud. Hunedoara) și au concurat clasele: MOTO-A, VET, B și C ; QUAD-A și C; ATV-A, C.
Finala a fost la înălțime, organizatorii pregătind pentru acest concurs un traseu în totalitate nou. Acesta a avut în premieră o trecere printr-o carieră, urmată de un traseu preponderent forestier.
La clasa Veterani s-a impuns în ultima etapă Ștefan Lela de la clubul Lion Racing Team Sebiș, acesta devenind și vicecampion al României și va urca pe a doua treaptă a podiumului la Gala Campionilor care va avea loc pe 9 decembrie la Poiana Brașov. Titlul național merge însă la Master Bike Cluj, Viorel Vasile Pop reușind un sezon competițional de excepție în 2023. Pe locul trei va urca pe podium la Poiana Brașov Călin Octavian Petruț (Lion Racing Team Sebiș).
Florin Vasile Pop (Master Bike Cluj) a dominat în acest an Clasa Moto Hooby a Cupei Federației și are un total de 195 de puncte. Va fi urmat pe podiumul național de coechipierul său Norbert Glockner și tânărul sportiv de la Lion Sebiș: Denis Adrian Apati.
La clasele vehiculelor cu ghidon și patru roți, unde orgoliile și luptele pentru podiumul național au fost în 2023 duse până în ultima etapă. Astfel, Alexandru Mădălin Tudor (ACS Odobești) se vede răsplătit pentru munca și perseverența lui de ani de zile la clasa Quad PRO. Acesta este campion național al României în sezonul competițional 2023, cu doar cinci puncte în fața lui Otniel Ioan Boloș (Quad Club Timisoara). Pe locul trei național, cu 160 de puncte, se clasează la finalul campionatului Valentin Beniamin Stănilă, de la clubul Lion Racing Team Sebiș.
Un arădean, campion național la clsaa Quad Hobby
Raul Cotuț a câștigat Cupa FRM la clasa ATV Hobby. Sportivul de la Quad Club Timisoara dovedește talentul și fair-play-ul său prin prezența și câștigarea ultimei etape naționale, chiar dacă avea punctele necesare încă de la finalul penultimei etape. Pentru titlul de vicecampion luptă până la final și câștigă Tihomir Avram (Quad Club Timișoara). Pe locul trei național va urca la Poiana Brașov, Andrei Nicolae Bălața, de la clubul Lion Racing Team Sebiș.
La clasa Quad Hobby, Cupa FRM este câștigată de Denis Florin Hălmăgean (foto – Lion Racing Team Sebiș), cu un total de 205 puncte. Pentru locul doi am avut în acest sezon competițional un frumos duel dus de frații Boloș de la Quad Club Timișoara. Cu trei puncte avans (163 vs. 160) Dario Jensen conduce în clasament în fața fratelui său Moise Eduard.
Citește și: Pe dealurile din Moneasa au răsunat motoarele! Clasări pe podium pentru piloții de la Lion Racing Team Sebiș
Comentariile portalului
... si multa Sanatate, alaturi de toti cei dragi.Speranța, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! (...)
Dar tot ne înmulțim, fir-ar să fie :)))
Da, suntem țara protejaților...