„Sărbătoarea Toamnei – Târgul Recoltei” la Grădinița PP Nr. 24 Arad: tradiție, bucurie și educație prin fapte (GALERIE FOTO)
Curtea Grădiniței PP Nr. 24 Arad s-a transformat într-un colț de poveste, plin de culoare și voie bună, odată cu desfășurarea celei de-a IV-a ediții a evenimentului „Sărbătoarea Toamnei – Târgul Recoltei”.
Proiectul, devenit deja o tradiție îndrăgită, a fost organizat de colectivul Grădiniței PP Nr. 24 Arad – structură a Grădiniței PP „Palatul Fermecat” Arad – în parteneriat cu părinții și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Târgul a adunat laolaltă produse gospodărești, bunătăți culinare de sezon și obiecte decorative realizate manual de copii și educatoare, toate purtând amprenta muncii și a dăruirii celor mici.
Prin implicarea în organizarea evenimentului, preșcolarii au învățat despre responsabilitate, munca în echipă și valoarea efortului depus. Vânzarea produselor create de ei i-a ajutat să înțeleagă concret semnificația „banului muncit” – o lecție despre respect, seriozitate și aprecierea muncii proprii și a celorlalți.
Evenimentul a avut și un scop caritabil: fondurile strânse vor fi direcționate către amenajarea unei săli de sport pentru copii, un spațiu necesar pentru a le asigura mișcare și sănătate într-un mediu sigur și prietenos.
„Mulțumim tuturor pentru că ne-ați fost alături în construirea unei educații cu suflet”, a transmis prof. Mariana Pascu, directorul grădiniței.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)