luni, 15 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Sanatoriul Arad își deschide porțile: fără muzică și un program „de azil” pentru toate terasele din oraș!

    de Raluca Medeleanu | 28 februarie 2017, 7:41 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    4

    Consecința directă a aprobării proiectului de hotărâre CLM din noul Regulament ce a fost supus marți dezbaterii publice, este aceea că terasele Aradului se vor „supune” în continuare acelorași reglementări stricte, conservatoare cu care ne-a obișnuit municipalitatea. Dar, așa cum am constatat azi, se poate și mai rău: pe lângă orele de închidere „bătute în cuie”, acestea nu vor mai putea nici să difuzeze muzică de niciun fel și nici măcar în surdină!

    Articolul 17 din Punctul 2 – Servicii de alimentație publică prestate pe terase anunță simplu, fără nicio explicație suplimentară: „Difuzarea muzicii pe terasele este interzisă”. Greșeala survenită poate indica faptul că fraza ar fi fost inițial mai lungă, însă a fost modificată ulterior.

    Claudia Macra a declarat pentru Special Arad faptul că interzicerea muzicii se referă strict la terasele amplasate pe domeniul public al orașului, regulamentul neaplicându-se teraselor din cadrul Ștrandului Neptun, deoarece spațiul respectiv intră sub un alt regulament, fiind aflat în administrarea Recons.

    Reguli de amplasare

    În ceea ce privește terasele amplasate pe trotuare, regulamentul impune și modul de amplasare a teraselor, astfel încât să nu afecteze în niciun fel circulaţia. Pentru terasele mai mici de 30 mp, se stipulează ca acestea să fie amplasate direct pe paviment. Mobilierul impus va fi simplu și unitar, din material specific zonei (lemn, sticlă) şi se va încadra în ansamblul zonei. Delimitarea teraselor se va realiza prin jardiniere. Parasolarele şi umbrelele vor avea o singură culoare armonizată cu culoarea clădirii şi fără însemne publicitare. Terasele amplasate pe trotuare se vor realiza de preferinţă lângă clădire, în zona faţadelor aferente spaţiilor de alimentaţie publică.

    Terasele care au o suprafaţă mai mare de 30 mp se vor amplasa pe podium şi vor fi realizate din lemn, structura uşoară, demontabilă.

    Orarul de funcționare, inamicul teraselor

    Pentru terasele situate pe domeniul public sau privat, se va elibera aviz pentru orarul de funcţionare separat de structura de vânzare. Orarul de desfăşurare a activităţii pe terase va fi stabilit de comerciant în aşa fel încât ultima comandă să nu depăşească ora 22:00. După ora 23:00 toate terasele au obligaţia de a se închide.

    Excepție de la regulă fac terasele situate pe Bd. Revoluţiei, Piaţa Gării, Piaţa Avram Iancu și alte străzi stipulate în PH (proiectul de hotărâre), unde orarul de desfăşurare a activităţii pe terase va fi stabilit de comerciant în aşa fel încât preluarea ultimei comenzi să nu depăşească ora 23:00. La ora 24:00, toate terasele au obligaţia de a se închide, iar în zilele de vineri şi sâmbătă ultima comandă poate fi preluată cel târziu la ora 24,00, cu obligaţia de închidere a tuturor teraselor cel târziu la ora 1:00.

    Fac excepţie zilele în care au loc evenimente organizate de către Primăria Municipiului Arad.

    În cazul în care în localurile respective urmează să se organieze nunţi, botezuri şi alte asemenea activităţi, după ora 23:00 se stabileşte un tarif suplimentar al activităţii în valoare de 500 lei/an.

    Amenzi pentru agenții economici

    Încălcarea regulilor respective se vor sancționa cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei. Încălcarea de maxim trei ori într-un an calendaristic a prevederilor se va sancţionează cu anularea din oficiu a autorizaţiei de funcţionare precum şi a avizului orarului de funcţionare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Un motiv in plus sa ne orientam spre alte tari si zari!
      Pai daca ar fi uniti comerciantii ar putea sabota aceasta hotararr sa isi inchida activitatea 1 luna si sa isi trimita angajatii in fara plata . Sa vedeti atunci cum o dau la intors prea alesii daca nu au unde sa iasa !
      Penibil oricum intrun oras european

      +11 voturi
      +1
      -1
    2. Din ce in ce mai rau cu viata sociala in Arad ,pe langa ca locurile unde poti iesii sunt limitate si tind catre zero ,municipalitatea hotaraste sa le extra limiteze si pe alea care sunt, RUSINE celor alesi de catre noi tinerii in speranta ca va fi mai bine!

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.