Samuel Caba pentru Primărie, Ionel Ciupe pentru CJ și un partid nou, dar cu nume de rezonanță, Partidul Republican, intră în competiția electorală

    de Andreea Daniela B. | 6 august 2020, 1:20 PM | Politikos | Topic special

    1

    Astăzi, la ora 11.00, a avut loc o conferință de presă în care urma să aflăm despre proiectele la care s-au gândit membrii Partidului Republican din Arad. Chiar dacă la începutul anului, pastorul Samuel Caba voia să candideze la Primăria Arad individual, planurile acestuia s-au schimbat. În prezent, acesta candidează din partea Partidului Republican alături de o echipă care se bazează pe prietenie și planuri mari pentru Arad și arădeni.

    Primul care a luat cuvântul a fost Marian Cucșă, secretar general și deputat de Timiș: “Suntem o echipă tânără, energică și pusă pe fapte. Mă bucur că la Arad avem oameni care au dovedit ani de zile că sunt în slujba arădenilor, indiferent că e campanie sau nu. Sunt convins că aveți în cine să aveți încredere la alegerile care urmează, dar mai ales pe termen lung. Cred în Arad, cred în arădeni, cred în oameni competenți. Cred că această echipă care s-a conturat în Partidul Republican din Arad va aduce prosperitate și va duce Aradul la alt nivel, unul mult mai dezvoltat și cu proiecte concrete”.

    Președintele Partidului Republican din România, Alexandru Coita, despre oamenii din filiala arădeană 

    “Mă bucur nespus să fiu astăzi, din nou, la Arad, să fiu alături de voi pentru un moment important pentru Arad și România. Fie găsim un drum, fie facem unul, acesta este sloganul și mentalitatea oamenilor din Partidul Republican. Știm foarte bine că România se află astăzi la o răscruce de drumuri și într-o mare cumpănă. Momentul în care l-am cunoscut pe Samuel Caba am văzut un om al principiilor și al valorilor. Am văzut un om care crede în Arad și care și-a dedicat mulți ani din viață luptei pentru un Arad mai bun și mai dezvoltat. Sunt onorat să fiu astăzi în compania acestor lideri care am convingerea că vor pune umărul la o campanie de succes pentru Arad și pentru arădeni”.

    Samuel Caba, candidatul la Primăria Arad

    “Probabil este o surpriză că am ales să candidez ca și asumat politic din partea Partidului Republican dar am înțeles că împreună suntem mai puternici, poate chiar să răsturnăm unele calcule politice și să îi facem pe arădeni să înțeleagă că se poate mai bine. Mă bucur că pot să lucrez cu Ionel Ciupe, candicat la președenția Consiliului Județean cu care cred că vom face multe lucruri frumoase împreună. Astăzi, 6 august 2020, se sărbătorește Schimbarea la Față și este un moment bun în care să anunț și schimbarea pentru Arad. Orașul Arad poate să fie mai mult decât a fost vreodată”.

    De ce a ales acesta să candideze asumat politic și nu individual?

    “La ora actuală, în Arad și în România, legislația nu ne permite să avem șanse reale dacă mergem ca și independenți. Vreau să vă spun că m-am orientat spre un partid tânăr, un partid care nu este compromis, partid care prețuiește valorile moral-creștine, valorile românești. Le mulțumesc tuturor celor care au ales să mă susțină pe acest drum. Vreau să îndrăznim să credem că se poate! Nu vreau să vă gândiți că jocurile sunt deja făcute, nu vă gândiți că noi nu avem șanse pentru că suntem nou intrați în clasa politică arădeană. Gândiți-vă că putem să oferim o surpriză plăcută pentru Arad. Alături de mine sunt oameni care au fost colegi cu mine în societatea civilă și împreună putem să plecăm pe un alt drum. Vreau să redăm Aradul arădenilor și cred că putem să fim surpriza pentru Arad”, a declarat pastorul și candidatul la Primăria Arad, Samuel Caba.

    Ionel Ciupe, candidat la Consiliul Județean Arad  din partea Partidului Republican Arad

    “Majoritatea dintre voi mă cunoașteți deja în special în calitatea de Consilier Municipal, mai ales că sunt la al treilea mandat în această poziție. Asta denotă și faptul că eu cunosc orașul și municipiul Arad ca pe propriul meu buzunar. Și eu am vrut să candidez independent dar acum sunt convins că împreună cu Samuel Caba, unindu-ne forțele și experiența, vom reuși să facem o figură frumoasă”, a spus acesta.

    Prezentarea proiectelor care țin de județul și municipul Arad

    Despre proiectele viitoare a vorbit Ionel Ciupe: “Vă vorbesc despre municipiu pentru că toate aceste proiecte o să i le transfer lui Samuel Caba. O să venim în fața dumneavoastră cu proiecte foarte importante. Cunosc probleme celor din județ și știu prioritățile Aradului. În județ avem foarte multe de făcut, printre acestea și cele două stațiuni de la Moneasa și Lipova.

    Moneasa a ajuns să fie o minge de ping-pong între cei de la PSD și cei de la PDL, în timp ce Lipova este aproape dispărută. Sunt fonduri europene la dispoziție pe care nu reușim să le accesăm și asta e păcat. Acest lucru se întâmplă în special pentru că arădenii nu știu cum să acceseze aceste fonduri. Pentru asta, noi o să formăm un birou din trei sau patru experți care să se ocupe de această problemă.

    În urmă cu șase ani de zile vorbeam despre Mureșul navigabil, idee care mi-a fost furată, exact ca și multe altele, iar pentru viitoarele proiecte furate voi acționa în consecință. Acum revin cu ideea mea și discutăm despre un râu Mureș navigabil. Nu în ultimul rând, avem un potențial agricol care nu este valorificat. Pe parcurs, în precampanie și campanie, o să vă fac cunoscute toate proiectele pentru municipiul Arad”. 

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.