sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Salubrizarea Aradului, din nou sub lupă. La întrebarea „Cu cine țin aleșii noștri” nu avem concluzii. Deocamdată!

    de Alin Olteanu | 28 martie 2018, 10:43 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    4

    Să nu ne credeți cumva că avem ceva „personal” cu RETIM-ul încât să scriem atât de des despre „subiect”. Dar nu ne dorim decât binele locuitorilor din județul Arad, exprimându-ne speranța că activitatea de salubrizare o să se desfășoare în cele mai bune condiții, iar cetățenii și firmele nu vor fi „executate” în urma semnării contractelor. Așadar, orice informație cu privire la acest aspect va fi publicată în paginile Special Arad.

    După acest mic preambul, să spunem că întrebam într-un articol recent dacă clarificările în care cei interesaţi puneau diverse întrebări referitoare la licitaţia pentru deşeuri şi la diverse chestiuni care privesc eventuale probleme în derularea contractului de salubrizare organizat de A.D.I Deşeuri Arad sunt obligatorii. Ne refeream atunci la una care priveşte facturarea către firme (Întrebarea 6 şi răspunsul 6 din Clarificările cu numărul 15,  în care se lămurea faptul că şi firmele şi instituţiile publice vor fi facturate exact ca populaţia, adică existând un singur tarif, dar realitatea este alta, pentru că nu se ţine cont de acea clarificare, contractele la firme şi instituţii întocmindu-se pe 4 tarife). Deci, e limpede că una se spune în Clarificări şi altfel arată modelele de contracte care nu au unul, ci 4 (patru) tarife!

    Citește și: Vicepreședintele CJ Arad, Sergiu Bîlcea – tăcere suspectă în privința prețului gunoiului aplicat societăților comerciale

    Ziceam tot atunci că dacă tot nu ni se indică clar unde aflăm răspunsuri la diverse probleme spinoase din Caietul de sarcini, Contract sau Clarificări (gen densităţi, facturare, refuz de încheire contracte, breviare de calcul etc, etc.) vom căuta singuri.

    Ei bine, într-un alt material ne exprimam oarecum nedumerirea cum într-o localitate dintr-o zonă unde RETIM a câștigat „contractul de colectare şi transport a deşeurilor”, şi anume Semlac, pe o pagină a unei reţele de socializare cetăţenii erau informaţi asupra obligativităţii  întocmirii contractului cu RETIM de către toţi locuitorii localităţii. Se spunea acolo că refuzul se sancţionează cu 500 de lei amendă şi o suprataxă pentru toţi care refuză. Am zis că nu ar fi tocmai în regulă acest lucru şi ne-am permis să scriem despre asta. Ce să vezi? Rumoare şi avalanşă de comentarii, pe semn că subiectul interesează, dar şi deranjează în acelaşi timp.

    Noi continuând să lecturăm documentaţia şi clarificările, ce constatăm? Că nu e interzis ca un U.A.T. să sprijine operatorul de salubrizare! Îi poate oferi informaţii despre U.A.T. şi chiar „poate să organizeze acţiuni comune“ cu  reprezentanţii primăriilor, deşi „sprijinul nu este în nici un caz financiar”, aici fiind însă necesară următoarea întrebare: Reprezentanţii U.A.T-urilor nu sunt oare funcţionari recompensaţi financiar cu bani de la buget? Deci nu este oare un sprijin financiar indirect, dat de către un U.A.T pentru o societate privată? Constatăm că în situaţia dată Clarificarea 11 prin răspunsul 22 este acoperitoare pentru ca primăriile să folosească funcţionarii publici şi personalul în  sprijinul unei societăţi private! Şi acest lucru, din informaţiile noastre, se realizeză în aproape toate localităţile zonei 1 în care a câştigat RETIM.

    Citește și: Ce vrăji mai face Samantha, pardon, Letiția Stoian, de la Primăria Semlac? Nimic mai mult decât amenințări la adresa alegătorilor care nu semnează contractul de salubritate

    Dacă Clarificările au obligativitate, nu mai este nici o problemă şi suntem şi noi lămuriţi în privinţa asta. Cu ceea ce nu suntem lămuriţi este aplicarea dublei măsuri în ceea ce priveşte obligativitatea Clarificărilor la această licitaţie. Iar când vorbim aici de dublă măsură, ne referim clar la faptul că am constatat alb pe negru că acele CLARIFICĂRI, care convin operatorului de salubrizare şi care îl favorizează, devin obligatorii (şi aici ne referim la acordarea sprijinului la întocmirea contractelor), iar cele care nu convin (şi aici ne referim la tarifarea pe patru fracţii sau densitatea de 0,35 tone pe metru cub), sunt facultative! Sau am zice noi gargară sau maculatură inutilă pentru adormirea cârcotaşilor…

    Concluziile le lăsăm momentan „în aer”… până la momentul în care cineva va semnala aceste chestiuni unora care veghează la „Achiziţii, Licitaţii, Contracte şi Derularea” lor în România.

    P.S. Așteptăm încă nota de fundamentare în urma căreia a fost transformat – din tone în metri cubi – prețul gunoiului. Nu a trecut decât o lună de zile.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ohooo,asta e o mica parte din poveste!
      In primul rand nu e definit gunoiul menajer.Daca cititi cu atentie contractul si anexa acestuia …ce ai voie si ce nu ai voie sa arunci.Cat gunoi menajer produce o firma cu 3-5 angajati(masurat aprox 0.12mc/luna)?Nimeni,nimic.Platim ca fraierii!Plus ca la firme platesti min 0.5mc gunoi menajer,apoi reciclabilele.Nimeni nu iti face un P.V. in care sa se identifice materialul reciclabil.De ex la iaurt expirat, nimeni nu iti scrie ca s-au luat x recipiente din produsul y ci doar ca s-au luat z mc de material reciclabil.Atunci cum scad produsele din gestiune?

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Ar fi interesant de aflat cate firme au semnat acel contract, cum arata el. Cu siguranta ca aceste informatii care sunt de interes public, va pot fi puse la dispozitie de ADI, daca le solicitati. Si multe altele, cum ar fi cate persoane fizice/asociatii de proprietari au incheiat contracte, cand se distribuie pubelele si containerele care zac la aeroport ? Vorbeati nu de mult de Semlac, lor cand le dau pubele si containere? Sau in alte comune, cand se vor primi? Poate le aduce Iepurasul…
      Sunt sigur ca ADI va putea sa va raspunda la toate aceste intrebari.
      La primaria Arad au facut ceva gen Semlac, dar mai „documentat”, vezi „Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Arad nr. 351/2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2016- iniţiativa primarului”. Ce nu poate face Retim, ca nu prea se misca cu talent la incheierea de contracte, o sa rezolve Primaria. Si de pe ultimul necajit de PFA care deabia o duce de azi pe maine, o sa se ia bani de salubrizare! Taxa speciala!

      0 voturi
      +1
      -1
    3. In contractul care se incheie cu persoanele fizice nu este prevazuta durata contractului, nu este completata frecventa de colectare, nu sunt completate zilele de colectare pentru rezidual si reciclabil si nu sunt trecute tipurile de reciclabil. Cu sacul galben stim ziua in care vine acum, dar cu reciclabilele, ca sunt trecute toate in anexa si o sa fie mai multe, cum ramane? In contract e trecut la gramada, @reciclabil@. Nu scrie nici cat de des, nici cand se va colecta. Contractele sunt incheiate de angajatii Polaris, care nu stiu prea multe. Lucreaza la norma. Poate intrebati voi pe cei care stiu, sau ar trebui sa stie si ne lamuriti.
      Contractul intra in vigoare in 24.04.2018. N-a mai ramas mult…

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.