Sala mare a teatrului a „bubuit” cu rock, blues și jazz (Foto • Video)





Încă un spectacol de calitate, cu sala „full house”, în această lună, ne demonstrează că arădenii au nevoie de astfel de evenimente, mai ales după doi ani de pandemie, când au fost complet văduviți de ele, iar înainte le primeau „cu țârâita”. Vineri seara, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” a avut loc un mini-festival în organizarea Aradi Kamaraszínház, în care au fost aduse pe aceeași scenă trei formații, cu trei stiluri diferite. Android (formație de progressive rock), AG Weinberger și invitații (blues), respectiv Djabe (jazz fusion).
Dacă Android a încălzit atmosfera, odată cu urcarea pe scena a lui AG Weinberger publicul a fost efectiv captivat și a cooperat la fiecare îndemn de a cânta împreună cu formația diferitele secvențe muzicale, tipice bluesului.
Despre AG (Attila) Weinberger vă spunem că este considerat cel mai important cântăreț de blues din România, acesta plecând în turnee în multe țări din străitătate, chiar și în State, unde a ajuns să fie extrem de apreciat pe scena muzicală de acolo. Wienberger a spus publicului că este pentru prima dată când cântă pe scenă după cei doi ani de pandemie, iar concertul de vineri de la Arad e prima oprire dintr-un turneu pe care l-a început acum. Pentru pasionații de instrumente muzicale, menționăm că clăparul a cântat la o veritabilă „piesă de muzeu”, un Hammond original (foto principală, în stânga).
Cea care a încheiat seara a fost formația Djabe, despre care John Nugent, producătorul Festivalului Internațional de Jazz Rochester din New York a spus că este „una dintre cele mai bune trupe de fusion din lume”. Sala Teatrului a răsunat cu sunete disonante, care se „luptau între ele”, trompetă, pian, tobe și alte elemente de percuție, chitară (electrică, electroacustică și chiar acustică) și, nu în ultimul rând bas, instrument pe care Tamas Barabas (considerat cel mai bun basist al Ungariei) l-a făcut să sune ca o „rachetă”. Nebunie curată!
Comentariile portalului
"Mă bucur că ducem lucrarea mai departe și vom avea un centru mai frumos" * Centru mai frumos înseamnă ZONE VERZI și POMI, nu betoane și asfalt. Vara e jale să (...)
Pe google maps distanta in linie dreapta de la coltul cu Corneliu Coposu cu Horia este de aproximativ 1 km. Dacă lucrează până la 31 octombrie au un progres de aprox ~6,13 (...)
Va multumesc ca ne atrageti atentia. Chiar va rog sa o faceti de cate ori aveti ceva de reclamat.