Șahul nu se teme de pandemie! Arad Open 2020 va avea loc între 24-30 septembrie





Festivalul Internațional de Șah Arad va avea loc în acest an în perioada 24-30 septembrie, Alin Câmpeanu (președintele Șah Club Vados Arad), făcându-se „luntre și punte” pentru a organiza acest eveniment de tradiție al Aradului.
„Mulți poate nu se mai așteptau la asemenea veste, dar vom ține și în acest an Festivalul de Șah la Arad chiar dacă am avut de trecut atâtea obstacole… Mai întâi pandemia COVID-19, care a paralizat toate competițiile sportive mai multe luni, apoi retragerea sprijinului financiar de la Primăria Arad, banii alocați sportului au fost cheltuiți cu COVID-ul, dar și nesiguranța că vom putea crea și în aceste condiții un eveniment la standarde ridicate. Datorită Fundației Alber, care a rămas să susțină acest proiect, evenimentul nostru va avea loc și in acest an, chiar dacă la o scară ceva mai mică”, declară Alin Câmpeanu.
„Sigur, șahul în acest an e diferit… Vom juca cu măști pe față în timpul partidei, cu distanțare socială, cu triaj epidemiologic la intrarea în sala de joc. Vom respecta toate măsurile legale de igienă anti-COVID-19, pentru că în primul rând ne gândim la sănătatea jucătorilor de șah. Vom fi intransigenți și vom veghea la respectarea tuturor regulilor.
Tot din motive de securitate sanitară, am redus durata de desfășurare a festivalului și am coborât și timpul de joc, astfel ca timpul petrecut la tablă să fie cât mai redus, dar suficient pentru ca partidele sa fie omologate”, a mai spus președintele clubului arădean, referindu-se la competiția ce va avea loc la Hotelul Intercontinental.
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)