Sadik(u) sfârșit de drum al României la Euro 2016. Ne-a bătut Albania, țara care din 1948 nu ne-a mai învins la fotbal, țara cu care ne comparăm de câte ori vine vorba despre cine e ultima în Europa la ce domeniu vreți voi: PIB, calitate a vieții, infrastructură, orice…

Ne-a bătut Sadiku, un nume cu conotații criminale în limba română. Sadiku a marcat un gol la care Tătărușanu și Chiricheș, cei mai în vogă jucători ai actualei naționale a României, priveau faza așa cum o făceam toți cei care ne uitam la televizor.

Crima, însă, nu a comis-o Sadiku. El doar ne-a dat ultima lovitură, acea fatalitate de care probabil aveam nevoie. Am ajuns iar la acel moment „0”. A câta oară de la retragerea lui Hagi încoace?

Crima din fotbalul românesc au comis-o toți cei care au condus acest sport în ultimii 26 de ani, iar de atunci toți o fac în… formă continuată. Am trăit zece ani de glorie a generației lui Hagi, dar acei zece ani erau rezultatele obținute pe sudoarea unui nucleu care a crescut în perioada comunistă: Hagi, Belodedici, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, Răducioiu, Lupescu, toți marii fotbaliști care au fost instruiți în centrele comuniste. Trist, dar atât de adevărat.

Actuala generație, cea a lui Chiricheș, Tătărușanu, Stancu și ceilalți, este exponenta unui sistem infect, corupt, șpăgar. Este un fotbal în care selecția la naționalele de juniori se face în funcție de… pachețele. Este un fotbal în care joacă doar copiii ai căror părinți contribuie pentru echipament sau bani de motorină. Este un fotbal în care echipele de juniori nu au terenuri pe care săse antreneze, iar competiția lipsește cu desăvârșire. Cu câteva excepții, iar una dintre ele este chiar clubul înființat de Hagi.

Care este legătura actualei naționale cu cea din 1994 care a fost la cinci minute de semifinalele World Cup? Este Anghel Iordănescu… Același antrenor care juca defensiv și atunci când îi avea în echipă pe Hagi, Răducioiu sau Ilie Dumitrescu, dar și atunci când le-a dat tricou galben cu număr lui Prepeliță, Hoban, Stancu sau Keseru. Întotdeauna, naționala României a avut cel puțin un fotbalist de clasă: Petschovski, Dobrin, Balaci, Hagi sau Mutu. Acum nu mai avem niciunul…

De vină nu e Tata Puiu. De vină e însuși istoria acestei nații. Când a atacat această nație pe cineva? Niciodată! Noi ne-am apărat întotdeauna. Cu oricine. Noi am ars gliile, am otrăvit fântânile, am ucis animalele și apoi am contraatacat prin văile patriei unde totul ne era prieten: râul, ramul… Noi așa am câștigat la Rovine, așa la Vaslui sau Podul Înalt, tot așa la Călugăreni sau Șelimbăr… Noi am fost mereu vasali, sau plătitori de biruri marilor puteri.

În baza aceluiași principiu, naționala lui Iordănescu nu a atacat pe nimeni. Dacă acum 20 de ani mai băteam Argentina, Columbia, SUA sau Anglia și alții, o făceau pentru că „soldații” Generalului erau de excepție. Acum, în prezent, „soldații” lui Tata Puiu nici nu știu apăsa pe trăgaci… Pentru că ei sunt vasali pe la Genclerbirligi sau Osmanlispor, rezerve la Napoli sau Rayo Vallecano, anonimi la Ludogoreț or vedete într-un campionat autohton la care nu se mai uită nimeni.

Fotbalul românesc este mort. Mort de-a binelea, dar nimeni nu o recunoaște. Este un fotbal în care media spectatorilor este 1.000/ meci în Liga 1, este un fotbal în care nu există regulamente, un fotbal în care un baraj pentru Liga 1 se joacă în mocirlă, și este degajat cu ușa de la dulap sau prosoapele fotbaliștilor, un fotbal în care jucătorii – așa slabi cum sunt – nu sunt plătiți câte 6, 7, 8 luni de zile. Este un fotbal în care nimeni nu poate investi pentru că nu există o lege a sponsorizării. Este un fotbal al insolvenței, al falimentului, al mocirlei!

Fotbalul românesc este același în care orice jucător marchează trei goluri și face cinci driblinguri este „Noul Hagi”, „Messi din Banat”, sau „Figo din Berceni”. Apoi se sting… Fotbalul românesc este cel care a așteptat de la un jucător de 36 de ani salvarea în meciul capital cu Albania. Sânmărtean a prins 45 de minute la acest Euro încă în desfășurare, dar în cele 45 de minute a driblat, a pasat și a ținut mingea mai mult decât toți mijlocașii români în trei jocuri! Acum el însuși își cere scuze…

Sadiku final de Euro 2016. Dar nu atât cât ar trebui de sadic.

Fotbalul românesc este precum un spital vechi. Este plin de bacterii, plin de infecții nosocomiale, plin de viruși imuni la orice antibiotic, plin de doctori prost plătiți și de manageri șpăgari. Dacă mai vrem ceva de la el, trebuie ars din temelii și reconstruit de la zero!