Să ne amintim: World Trade Center, 9/11.





Chiar și acum, după 13 de ani, cuvântul „World Trade Center” este un cuțit înfipt și învârtit în inima americanilor. Complexul de 7 clădiri a fost terminat în 1973 la capătul sudic al cartierului Manhattan, New York. Principalele clădiri, WTC 1 și WTC 2 aveau câte 110 etaje și au fost cele mai mari clădiri din lume între anii 1972 și 1973. Apoi… într-o zi cu cifre fatidice, 9/11 (11 septembrie), complexul de clădiri a fost distrus în atacurile teroriste, când două avioane deturnate de teroriști al-Qaeda au fost proiectate în fiecare dintre cele două turnuri gemene, care s-au prăbușit din cauza incendiilor cauzate de exploziile avioanelor. Clădirea WTC 7 s-a prăbușit și ea în aceeași zi, iar restul clădirilor complexului au fost grav avariate și a trebuit să fie demolate în următorii ani. Complexul este de atunci în reconstrucție, WTC 7 fiind reinaugurată în mai 2006.
În locul turnurilor gemene, între 11 martie și 14 aprilie 2002, s-au înălțat două „turnuri” de lumină, reprezentând un tribut victimelor, fiind lansat din nou în 2003 la a doua aniversare, după care, an de an, s-a repetat comemorarea în ziua tragediei. În aprilie 2006 a început construirea turnului „One World Trade Center” (anterior Freedom Tower), situat pe locul fostelor două turnuri, însă exisă doar o singură clădire, cu o înălțime estimată, cu tot cu antenă, de 546,2 m și un număr de 82 etaje. S-a estimat că va fi gata anul acesta, ceea ce aproape s-a realizat, însă deschiderea oficială o va avea la începutul anului viitor.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)