joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    S-a votat schema de reabilitare a celor 82 de blocuri din Arad rămase în așteptare pe lista POR

    de Special Arad | 14 iunie 2018, 10:06 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    2

    Miercuri, 13 iunie, aleşii locali au aprobat schema de finanțare a reabilitării termice a celor 82 de blocuri de locuinţe rămase din lista de priorități aprobată în anul 2013, dar care nu au îndeplinit condiţiile de finantare impuse de Ghidul solicitantului pentru Programul Operational Regional (POR) 2014 – 2020.

    Întrucât respectivele blocuri aveau elaborate proiectele tehnice de execuție a lucrărilor şi indicatorii tehnico – economici aprobați, în vederea urgentării contractării lucrărilor de intervenție s-a aprobat instituirea următoarei scheme de finanțare care să ducă la punerea în practică a proiectelor: 70% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetul general de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad, iar 30% din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari, asigurată de către acestea pe durata executării lucrărilor de intervenție, în baza situațiilor de lucrări.

    Prezenta schemă de finanțare nu se aplică persoane juridice care au în proprietate apartamente cu destinația de locuință, respectiv persoanelor fizice și juridice, care au în proprietate apartamente cu altă destinație decât aceea de locuință.

    Acestea au obligația de a suporta integral contravaloarea lucrărilor de intervenție efectuate asupra propriilor apartamente, cât și cota parte din contravaloarea lucrărilor de intervenție efectuate asupra proprietății comune.

    Municipiul Arad va transmite asociațiilor de proprietari formularele necesare întocmirii documentației.

    În vederea accesării schemei de finanțare, asociațiilor de proprietari constituite în blocurile cuprinse în Listele de priorități aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Arad li se va solicita actualizarea acordului de menținere în programul local și depunerea următoarelor documente:

    -Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor privind accesarea schemei de finanțare, adoptată cu acordul majorității proprietarilor, membru ai asociației de proprietari, însoțită de tabelul nominal din care să rezulte acordul scris al acestora;

    -Acordul scris al persoanelor juridice proprietare de locuință, din imobilul respectiv, cu privire la suportarea integrală a lucrărilor de intervenție;

    -Acordul scris al personelor fizice și juridice, care dețin apartamente cu altă destinație decât cea de locuință, atribuită prin construcție sau prin modificări ulterioare înregistrate în Cartea Funciară;

    -Actualizarea contractului de mandat cu privire la accesarea schemei, aprobarea indicatorilor tehnico – economici și stabilirea modalității de derulare a finanțării.

    Lucrări eligibile:

    Lucrările eligibile sunnt următoarele: lucrări de reabilitare termică a anvelopei (izolarea termică a faţadei – prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a faţadei – parte opacă, inclusiv termohidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planşeului, închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter), lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire (repararea/refacerea instalaţiei de distribuţie, repararea/înlocuirea cazanului şi/sau arzătorului din centrala termică de bloc/scară), lucrări conexe justificate din punct de vedere tehnic (repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea blocului de locuinţe, repararea acoperişului, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie – cu acceptul proprietarilor, repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate, repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe, etc.)

    În acest moment, în programul local privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Arad, sunt înscrise 397 de asociaţii de proprietari, începând cu anul 2007.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Fatadele de pe bulevard e ilegal sa le reabiliteze cu bani de la buget desi sunt monumente istorice si pericol public. Fatadele blocurilor ….no problem .Desi restul tarii foloseste fonduri europene hotomanul falcone a ticluit-o din nou dupa cum are interesul……

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.