La sesizarea unor localnici, o mică echipă de etnografi, formată din Rodica Colta de la Centrul Cultural Județean Arad și Sorin Sabău de la Complexul Muzeal Arad, s-a deplasat la Ineu, în cimitirul de lângă „Hodobană”, în „Cotu Morii”, să caute mormântul cu cruce din marmură roșie a lui „Lică Sămădău”, de fapt al lui Antonie Ciul, bărbatul care a inspirat personajul din opera lui Ioan Slavici. Și l-au (re)descoperit.

Vestea ne-a fost confirmată de etnograful arădean Rodica Colta. De ce „ redescoperire” și nu descoperire? Pentru că, ne spune etnograful, în Ineu, atât fostul protopop, cât și primarul știau de acest mormânt, dar vorbindu-se puțin despre el, a intrat în uitarea publicului.

Totuși unii ineuani făceau trimitere la un mormânt mic (îngropat) în pământ, în același cimitir, care, potrivit etnografului Rodica Colta, „este mult mai vechi, dar are și el niște simboluri ce ar merita cercetate”. Deplasarea de săptămâna trecută a vizat identificarea adevăratului mormânt.

(Mormântul lui Antonie Ciul, bărbatul care a inspirat personajul Lică Sămădău) 

Lică Sămădău, Ineul, căutările și „Lada de zestre”

Mormântul lui Lică Sămădău a fost, în fapt, tot timpul un motiv de mândrie pentru ineuani, despre acesta făcându-se vorbire și în „Lada de zestre”, un proiect derulat de Consiliul Județean Arad împreună cu Centrul Cultural Județean Arad, care vizează identificarea valorilor culturale, ce dau identitate zonei arădene, valori care sunt încărcate pe o platformă online cu același nume.

Aici, se amintește faptul că în Ineu „am găsit un bogat repertoriu de povești, care circulă încă. Dintre acestea amintim povestea tunelului dintre cetate și dealul Mocrii, ce trecea pe sub Criș, povestea despre cum a pierdut baronul Atzél Péter castelul de la Mocrea la cărți, poveștile despre Lică Sămădău. Porcar și haiduc, biografia Sămădăului a fost pliată de oameni pe descrierea făcută de Ioan Slavici în Moara cu noroc, care a fost preluată de altfel și de filmul cu același nume.

Încercând să localizeze Moara cu noroc, ineuanii plasează hanul, la care obișnuia să vină Lică, la Bălucana. Cât despre Lică, localnicii susțin până azi că a fost ineuan, că numele de familie a fost Ciul, „a lu Munioc”, că a fost înmormântat în cimitirul de lângă „Hodobană”, în „Cotu Morii” și că a avut o cruce din marmură roșie”.

Al cui e Lică Sămădău? Nuvela, filmul și transformarea personajului

Căutarea mormântului celui care a inspirat personajul din „Moara cu noroc” a fost o îndeletnicire veche printre muzeografi și etnografi. În 2019, Rodica Colta publica în Monitorul Cultural un text despre aceste căutări, intitulat „Lică Sămădău al nostru. Între realitate și ficțiune”.
Aici, cunoscutul etnograf arădean îl prezenta pe Sămădău dincolo de personajul literar din nuvela „Moara cu noroc”(1881), studiată de către noi toți în școală, precizând încă din strat că „Lică Sămădău este și azi o prezență vie în memoria satelor din jurul Ineului, care și-l revendică ca fiind al lor”.

Rodica Colta face referire și la un material scris de jurnalista Ioana Gavriliu, în 2006 , în Jurnalul.ro, unde se amintea că „de când (oamenii- n.n.) au văzut la televizor filmul Moara cu noroc au apărut urmași ai lui Lică Sămădau și vreo trei mori cu noroc. Pentru localnici, povestea lui Slavici despre oamenii din jurul Ineului a devenit o telenovelă”.

Etnograful arădean face vorbire în material despre faptul că, în baza informaţiilor adunate din sate, de la cei care l-au cunoscut pe Lică, se poate observa o opacizare a persoanei reale, care l-a inspirat pe Slavici, „ce merge până la substituirea acesteia cu personajul nuvelei. Oamenii de azi sunt convinși că Lică Sămădău a fost porcar, dar om cu stare, ce purta cămașă albă subțire, pieptar cu bumbi de argint și bici de cărmajin, cu codiștea de os împodobit cu flori tăiate și cu ghințulete de aur, a fost un om aspru și neîndurător, care știa toate înfundăturile, cunoștea pe toți oamenii buni și mai ales pe cei răi, de care tremura toată lumea”.

Colta mai aminteşte şi faptul că „Ecranizarea nuvelei în 1955 a complicat lucrurile și mai mult, descrierea lui Lică începând să coincidă, ca aspect fizic, cu Lică din film (interpretat de Leo Barton). Mai mult prezentat în film ca tâlhar la drumul mare, lui Lică Sămădău i se construiește în zonă și o identitate de lotru”.

Cine a fost, de fapt, Lică Sămădău?

Dar cine a fost Lică Sămădău? „Încercând să schițăm o biografie a omului care l-a inspirat pe Slavici, putem spune că acesta s-a născut pe la mijlocul secolului al XIX-lea și pare să fi fost un țăran înstărit, care creștea și făcea comerț cu porci, ca mulți alții din Câmpia Aradului.
Conform documentelor vremii, porcii din acest teritoriu se vindeau la Viena”, spune etnograful arădean. În plus, Sămădău n-a fost porcar, ci mare proprietar de porci, cu oameni plătiți să se ocupe de animale.

Cât de greu a fost să se dea de urma bărbatului care l-a inspirat pe Ioan Slavici? Foarte greu dat fiind că nuvela şi filmul au influenţat memoria colectivă.

Potrivit locuitorilor din Mocirla, Lică era de aici, potrivit celor din Prunişor şi Bocsig bărbatul era de acolo, în timp ce ineuanii se jură că e de-ai lor.
În investigația făcută în anul 2006, Ioana Gavriliu a descoperit urmași de-ai lui Lică Sămădău, ne spune Rodica Colta, în Mocirla (azi Vasile Goldiș), oamenii locului susţinând că din acest sat a plecat Lică cu porcii și a făcut avere.
Versiunea celor din Ineu e însă cea care pare cea adevărată.

Potrivit celor scrise de etnograful arădean, „La rândul meu, prin anii `80, am auzit o altă versiune biografică, în Ineu. Ineuanii spuneau că Lică Sămădau a fost ineuan, că numele lui adevărat a fost Ciul, că a fost un om foarte aspru, care își chinuia nevasta, și că ar fi fost înmormântat în cimitirul de lângă Hodobană, în Cotu Morii, mormântul lui fiind ușor de recunoscut în cimitir fiindcă avea o cruce din marmură roșie. Am căutat crucea, dar nu am găsit-o”.

Cercetări în arhive nu s-au făcut. Oamenii s-au mulțumit cu poveștile lor, transformând omul real într-un personaj local de poveste. Un personaj care, pentru a rămâne vestit, trebuia să poarte numele eroului din film.
Săptămâna trecută, mormântul lui Lică Sămădău a fost identificat în cimitirul de care aminteau localnicii din Ineu și a fost menționat de Rodica Colta.

Renumele lui Lică Sămădău

Personajul creat de Ioan Slavici a rămas în memoria colectivă, fiind influențat de actorul care l-a jucat în filmul cu acelaşi nume, făcut după nuvelă. Acesta a generat poveşti despre personaj, balade, precum cea de prin anii `73 – „Balada lui Lică Sămădău”, scrisă de poeta țărancă Emilia Iercoșan, în care îl prezenta ca pe un lotru iubăreț, cu patru pistoale la brâu şi unde descrierea fizică „Un voinic cu păru plete/Și cu spate late, drepte/ Cu mustață gălbioară” te trimite tot la film, sau cântecul „Lică Sămădău” cântat de Florica Duma (text inspirat parte din nuvela lui Slavici, parte din poezia Emiliei Iercoșan).

(Restaurantul Moara cu noroc, de la ieșirea din Ineu. Foto: Centrul de informare turistică)

Unde era Moara cu noroc?

Dacă mormântul a fost în sfârşit identificat, istoricii nu au reușit să dea încă verdictul final în ceea ce priveşte Moara cu noroc. Rodica Colta scria, în Monitorul cultural în 2019, despre moară aceste date: „Cât despre crâșma de la drumul mare, la care venea Lică pentru crâșmăriță, căutările n-au trecut de ipoteze. Au fost unii care au susținut că aceasta s-ar fi aflat la Iercoșeni (așezare întemeiată de lotrii), lucru puțin probabil fiind vorba de o crâșmă cu dever, nu de o ascunzătoare de lotrii. Pe de altă parte, considerând că a fost un om cu stare, adevăratul Lică frecventa crâșmele de la drum ca să fie văzut, să se impună printr-o anumită prestanță.

Revenind însă la locul unde s-ar fi aflat această crâșmă, cei mai mulți dintre căutători, influențați de titlul nuvelei și al filmului, au fost tentați să caute o moară. Mulți au susținut că este vorba despre moara dintre Ineu și Bocsig, cu prispă, de pe care vezi o pășune imensă, alții că este moara de la Bălucana, dintre Ineu și Mocrea.

Până la o topografie certă, ce ar putea fi descoperită în documentele de arhivă, rămânem cu oferta Restaurantului Moara cu noroc, amenajat pe lângă fosta moară de la Bălucana”.

Cine este Rodica Colta?

Etnolog la Centrul Cultural Judeţean Arad, încă extrem de activă, Rodica Colta a fost angajată ani de zile ca muzeograf la Complexul Muzeal Arad.
A făcut studiile preuniversitare la Liceul „Ioan Slavici” din Arad, după care a studiat la Facultatea de Studii Europene la Universitatea Babeş– Bolyai. S-a specializat în folclor, antropologie, limba şi literatura română şi şi-a luat doctoratul în etnologie. A fost căsătorită cu artistul plastic Onisim Colta, trecut la cele veşnice.

La facultate, Elena Rodica Colta a făcut un curs opţional de „Circulaţia cărţii vechi româneşti”, a doua sa specializare, după limba şi literatura română, fiind latina. De asemenea, a mai făcut și doi ani de greacă veche şi un an de slavonă. Din 1976 până în 1979 a făcut o specializare în Bucureşti, timp în care a învăţat paleografie, sistemul internaţional de descriere a cărţii vechi, patologie şi conservare şi a văzut foarte multe cărţi vechi la Biblioteca Academiei. La examenul de atestare l-a avut ca preşedinte de comisie pe Virgil Cândea.

În calitate de specialist în carte veche-manuscris i-au trecut prin mână sute de cărţi vechi, rare, din toate fondurile importante de carte din judeţ (Biblioteca Arhiepiscopiei, Biblioteca Franciscană de la Mănăstirea Maria Radna, Fondul de carte al Mănăstirii Hodoş-Bodrog etc).

În anul 2000, a trecut de la Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național la secția de etnografie a muzeului. În anul 2009 a devenit expert al Ministerului Culturii în bunuri cu valoare etnografică. Datorită cercetărilor etnografice efectuate pe minoritățile din județul Arad, Békés și Csongrád, în anul 2013 a devenit membru extern al Societății Etnografice Maghiare din Budapesta. În ultimii ani s-a ocupat de mitologia populară din Europa Centrală.

Citește și:

„Nu se mai face diferența dintre ce e autentic, valoros și porturile de scenă” – Elena Colta, despre cât de dificilă e conservarea straielor populare