joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-a deschis Agromalim, cel mai important târg agricol din vestul țării | Foto

    de Raluca Medeleanu | 13 septembrie 2018, 4:26 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a deschis astăzi porțile celei de-a 29-a ediţie a târgului internaţional Agromalim, devenit o reală tradiție la Expo Arad. Deschiderea oficială a avut loc la ora 11:00, în prezența oficialităților și a unui public numeros.

    Din prezidiu au făcut parte Gheorghe Seculici (președintele Camerei de Comerț), Gheorghe Falcă (primarul Aradului), Iustin Cionca (președintele Consiliului Județean Arad), Florina Vasilescu (reprezentanta Prefecturii Arad), Valeriu Tabără (președintele Academiei de Științe Agricole), Valentin Vlăduț (directorul general al Institutului de Mașini Agricole București), Péter Skapienyecz (directoror la Közép-európai Gazdaságfejlesztési Hálózat Nonprofit Kft), Lelior Iaccob (directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie), Iulian Bucătaru (director general adjunct la Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest), Raul Bularca (Preşedintele ACVBR SIM) și Stelian Acatincăi (directorul general administrativ al USAMVB).

    Ediția de anul acesta impresionează prin numărul mare și variat de expozanți care participă la târg. Își prezintă produsele și serviciile firme venite din mai multe orașe din România și din străinătate, din țări precum Ungaria, Germania, Italia, Grecia, Austria, Cehia și Bulgaria. Atât pavilioanele cât și spațiul din jurul Centrului Expozițional Expo Arad sunt ocupate până la refuz. Vorbim mai exact de 3.500 metri pătrați în interior și 33.000 metri pătrați în exterior.

    Vizitatorii pot, printre altele, să se informeze despre finanțări și alte forme de sprijin pe programe naționale și europene, să afle ultimele inovații în agricultură, să vadă/cumpere utilaje de ultimă generație, sisteme de creștere și furaje pentru animale, echipamente pentru industria alimentară, medicamente și instrumentar de uz veterinar, produse agroalimentare, animale de diferite rase (bovine, găini, porumbei, iepuri, cai, măgăruși etc.), chiar și alimente tradiționale.

    Partenerii Camerei de Comerț și Industrie Arad pentru organizarea târgului Agromalim sunt USAMVB Regele Mihai I al României din Timișoara, Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental, Asociația Aberdeen Angus România, Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „Miorița” Chișineu Criș, Asociația Crescătorilor de Animale Arad și Oficiul Județean de Zootehnie Arad.

    Program de vizitare al târgului este următorul:

    Joi, 13 septembrie, 11.00 – 18.00
    Vineri 14 septembrie, 10.00 – 18.00
    Sâmbătă 15 septembrie 10.00 – 18.00
    Duminică, 16 septembrie, 10.00 – 16.00

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.