vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-a anunțat selecția oficială Cannes 2020, chiar dacă festivalul nu va avea loc

    de Special Arad | 4 iunie 2020, 12:57 PM | Cultură | Film

    0

    Deși Festivalul de la Cannes nu are loc anul acesta din cauza pandemiei, Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului, a prezentat miercuri selecția oficială Cannes 2020. Printre regizorii ale căror creaţii se află pe listă se numără Wes Anderson, Viggo Mortensen, François Ozon şi Yeon Sang-Ho.

    Toate producțiile vor beneficia de marca festivalului, urmând ca, în absența competiției oficiale, publicul și cinefilii să decidă dacă respectivele filme (dintre care niciunul nu este românesc) meritau sau nu această etichetă «Festival Cannes».

    Scopul prezentării acestei liste de filme este, cum scrie de altfel și ziarul Le Monde, «o misiune generală altruistă, aceea de a-i atrage pe oameni în sălile de cinema care în Franța se vor redeschide pe 22 iunie. A oferi o selecție oficială este cea mai bună metodă de a ajuta cinemaul» a insistat Thierry Frémeaux în prezentarea sa, scrie rfi.ro.

    În fața situației excepționale, organizatorii au decis să abandoneze tradiționalele secțiuni – «Competiție», «Un certain regard», «În afara competiției», «Proiecțiile de la miezul nopții», «Proiecțiile speciale», ș.a.m.d. În locul acestora, au apărut noi categorii – «Fidelii», «Noii veniți», «Primul film», etc.

    Iată mai jos lista completă cu cele 56 de titluri, grupate de data aceasta într-o singură listă și nu în secțiunile tradiționale ale festivalului:

    LES FIDÈLES

    THE FRENCH DISPATCH de Wes Anderson (SUA)
    Producție: INDIAN PAINTBRUSH PRODUCTIONS / AMERICAN EMPIRICAL PICTURES – Distribuție: FOX SEARCHLIGHT PICTURES – Distribuție în Franța: THE WALT DISNEY COMPANY

    ÉTÉ 85 de François Ozon (Franța)
    Producție: MANDARIN – Distribuție: PLAYTIME – Distribuție în Franța: DIAPHANA

    ASA GA KURU (True Mothers) de Naomi Kawase (Japonia)
    Producție: KINO FILMS CO – Distribuție: PLAYTIME – Distribuție în Franța: HAUT ET COURT

    LOVERS ROCK de Steve McQueen (Marea Britanie)
    Producție: TURBINE STUDIOS LIMITED –  Distribuție: TURBINE STUDIOS LIMITED

    MANGROVE de Steve McQueen (Marea Britanie)
    Producție: TURBINE STUDIOS LIMITED – Distribuție: TURBINE STUDIOS LIMITED

    steve mcqueen george floyd split 1280
    Regizorul Steve McQueen dedică filmele „Lovers Rock” și „Mangrove” lui George Floyd, afro-americanul asfixiat de un ofiţer de poliţie alb în Minneapolis

    DRUK (Another Round) de Thomas Vinterberg (Danemarca)
    Producție: ZENTROPA – Distribuție: TRUSTNORDISK – Distribuție în Franța: HAUT ET COURT

    ADN (DNA) de Maïwenn (Algeria / Franța)
    Producție: WHY NOT PRODUCTIONS – Distribuție: WILD BUNCH INTERNATIONAL – Distribuție în Franța: WILD BUNCH INTERNATIONAL

    LAST WORDS de Jonathan Nossiter (SUA)
    Producție: STEMAL – Distribuție: THE PARTY FILMS

    HEAVEN: TO THE LAND OF HAPPINESS de IM Sang-Soo (Coreea de Sud)
    Producție: HIVE MEDIA CORP – Distribuție: FINECUT

    EL OLVIDO QUE SEREMOS (Forgotten we’ll be) de Fernando Trueba (Spania)
    Producție: CARACOL TELEVISION – Distribuție: FILM FACTORY ENTERTAINMENT

    PENINSULA de YEON Sang-Ho (Coreea de Sud)
    Producție: REDPETER FILMS – Distribuție: CONTENTS PANDA – Distribuție în Franța: ARP SELECTION

    Peninsula

    IN THE DUSK (Au crépuscule) de Sharunas BARTAS (Lituania)
    Producție: KINOELEKTRON – Distribuție: LUXBOX

    DES HOMMES (Home Front) de Lucas BELVAUX (Belgia)
    Producție: SYNECDOCHE – Distribuție: WILD BUNCH INTERNATIONAL – Distribuție în Franța: AD VITAM

    THE REAL THING de Kôji Fukada (Japonia)
    Producție: NAGOYA TV – Distribuție: NAGOYA TV

    LES NOUVEAUX VENUS

    PASSION SIMPLE de Danielle Arbid – (Liban)
    Producție: LES FILMS PELLÉAS – Distribuție: PYRAMIDE INTERNATIONAL – Distribuție în Franța: PYRAMIDE DISTRIBUTION

    A GOOD MAN de Marie Castille Mention-Schaar (Franța)
    Producție: WILLOW FILMS – Distribuție: PYRAMIDE INTERNATIONAL – Distribuție în Franța: PYRAMIDE DISTRIBUTION

    LES CHOSES QU’ON DIT, LES CHOSES QU’ON FAIT de Emmanuel Mouret (Franța)
    Producție: MOBY DICK FILMS – Distribuție: ELLE DRIVER – Distribuție în Franța: PYRAMIDE DISTRIBUTION

    SOUAD de Ayten Amin (Egipt)
    Producție: VIVID REELS

    LIMBO de Ben Sharrock (Marea Britanie)
    Producție: CARAVAN CINEMA LTD – Distribuție: PROTAGONIST PICTURES

    ROUGE (Red Soil) de Farid Bentoumi (Franța)
    Producție: LES FILMS VELVET – Distribuție: WTFILMS – Distribuție în Franța: AD VITAM

    SWEAT de Magnus Von Horn (Suedia)
    Producție: LAVA FILMS – Distribuție: NEW EUROPE FILM SALES

    TEDDY de Ludovic & Zoran Boukherma (Franța)
    Producție: BAXTER FILMS – Distribuție: WTFILMS – Distribuție în Franța: THE JOKERS FILMS

    FEBRUARY (Février) de Kamen Kalev (Bulgaria)
    Producție: KORO FILMS – Distribuție în Franța: UFO DISTRIBUTION

    AMMONITE de Francis Lee (Marea Britanie)
    Producție: SEE-SAW FILMS – Distribuție: CROSS CITY FILMS – Distribuție în Franța: PYRAMIDE DISTRIBUTION

    Ammonite pelicula
    Kate Winslet și Saoirse Ronan în filmul „Ammonite”

    UN MÉDECIN DE NUIT de Elie Wajeman (Franța)
    Producție: PARTIZAN FILMS – Distribuție: BE FOR FILMS – Distribuție în Franța: DIAPHANA DISTRIBUTION

    ENFANT TERRIBLE de Oskar Roehler (Germania)
    Producție: BAVARIA FILMPRODUKTION – Distribuție: BAVARIA FILMPRODUKTION

    NADIA, BUTTERFLY de Pascal Plante (Canada)
    Producție: NEMESIS FILMS – Distribuție: WAZABI FILMS

    HERE WE ARE de Nir Bergman (Israel)
    Producție: SPIRO FILMS – Distribuție: MK2 FILMS

    UN FILM À SKETCHES

    SEPTET: THE STORY OF HONG KONG de Ann Hui, Johnnie TO, Tsui Hark, Sammo Hung, Yuen Woo-Ping & Patrick Tam
    Producție: MILKYWAY IMAGE – Distribuție: MEDIA ASIA DISTRIBUTION

    LES PREMIERS FILMS

    FALLING de Viggo Mortensen (SUA)
    Producție: PERCIVAL PICTURES – Distribuție: HANWAY FILMS – Distribuție în Franța: METROPOLITAN FILMEXPORT

    MV5BYmJjYjU0NzktN2E0NC00ODdiLWIzNDMtYjk4NDhmMGQzMGZmXkEyXkFqcGdeQXVyNTMyMjU3MzI@. V1
    Lance Henriksen și Viggo Mortensen în „Falling”

    PLEASURE de Ninja Thyberg (Suedia)
    Producție: PLATTFORM PRODUKTION – Distribuție: VERSATILE

    0359d6c99759667f6c7d73957a43481f
    Jenny Hutton în „Pleasure”

    SLALOM de Charlène Favier (Franța)
    Producție: MILLE ET UNE PRODUCTIONS – Distribuție: THE PARTY FILM SALES – Distribuție în Franța: JOUR2FÊTE

    CASA DE ANTIGUIDADES (Memory House) de Joao Paulo Miranda Maria (Brazilia)
    Producție: MANEKI FILMS

    BROKEN KEYS (Fausse note) de Jimmy Keyrouz (Liban)
    Producție: EZEKIEL

    IBRAHIM de Samir Guesmi (Franța)
    Producție: WHY NOT PRODUCTIONS – Distribuție: WILD BUNCH INTERNATIONAL – Distribuție în Franța: WILD BUNCH INTERNATIONAL

    BEGINNING (Au commencement) de Déa Kulumbegashvili (Georgia)
    Producție: FIRST PICTURE / O.F.A – Distribuție: WILD BUNCH INTERNATIONAL

    GAGARINE de Fanny Liatard & Jérémy Trouilh (Franța)
    Producție: HAUT ET COURT – Distribuție: TOTEM FILMS – Distribuție în Franța: HAUT ET COURT

    16 PRINTEMPS de Suzanne Lindon (Franța)
    Producție: AVENUE B PRODUCTIONS – Distribuție: LUXBOX – Distribuție în Franța: PANAME DISTRIBUTION

    VAURIEN de Peter Dourountzis (Franța)
    Producție: 10:15 PRODUCTIONS – Distribuție: KINOLOGY – Distribuție în Franța: REZO FILMS

    GARÇON CHIFFON de Nicolas Maury (Franța)
    Producție: CG CINEMA  – Distribuție: LES FILMS DU LOSANGE – Distribuție în Franța: LES FILMS DU LOSANGE

    SI LE VENT TOMBE (Should the Wind Fall) de Nora Martirosyan (Armenia) – En coprésentation avec l’ACID
    Producție: SISTER PRODUCTIONS – Distribuție: INDIE SALES – Distribuție în Franța: ROUGE DISTRIBUTION

    JOHN AND THE HOLE de Pascual Sisto (SUA)
    Producție: MUTRESSA MOVIES

    STRIDING INTO THE WIND (Courir au gré du vent) de WEI Shujun (China)
    Producție: ALIBABA PICTURES

    THE DEATH OF CINEMA AND MY FATHER TOO (La Mort du cinéma et de mon père aussi) de Dani Rosenberg (Israel)
    Producție: PARDES FILMS – Distribuție: FILMS BOUTIQUE

    3 DOCUMENTAIRES

    EN ROUTE POUR LE MILLIARD (The Billion Road) de Dieudo Hamadi (Republica Democrată Congo)
    Producție: LES FILMS DE L’OEIL SAUVAGE – Distribuție: ANDANA FILMS

    THE TRUFFLE HUNTERS de Michael Dweck & Gregory Kershaw (SUA)
    Producție: GO GIGI GO PRODUCTIONS LLC- Distribuție: SONY PICTURES CLASSICS – Distribuție în Franța: SONY PICTURES CLASSICS

    TheTruffleHunters Sundance2020

    9 JOURS À RAQQA de Xavier de Lauzanne (Franța)
    Producție: ALOEST FILMS

    5 COMÉDIES

    ANTOINETTE DANS LES CÉVÈNNES de Caroline Vignal (Franța)
    Producție: CHAPKA FILMS – Distribuție: PLAYTIME – Distribuție în Franța: DIAPHANA DISTRIBUTION

    CEVENNES J5 379 16 9

    LES DEUX ALFRED de Bruno Podalydès (Franța)
    Producție: WHY NOT PRODUCTIONS – Distribuție în Franța: UGC DISTRIBUTION

    UN TRIOMPHE (The big hit) de Emmanuel Courcol (Franța)
    Producție: AGAT FILMS & CIE – Distribuție: MK2 FILMS – Distribuție în Franța: MEMENTO FILMS DISTRIBUTION

    L’ORIGINE DU MONDE de Laurent Lafitte (Franța) – 1er film
    Producție: TRESOR FILMS – Distribuție: STUDIO CANAL – Distribuție în Franța: STUDIO CANAL

    LE DISCOURS de Laurent Tirard (Franța)
    Producție: LES FILMS SUR MESURE – Distribuție: CHARADES – Distribuție în Franța: LE PACTE

    4 FILMS D’ANIMATION

    AYA TO MAJO (Earwig and the Witch) de Gorô Miyazaki (Japonia)
    Producție: NHK / NHK ENTERPRISES / STUDIO GHIBLI – Distribuție: WILD BUNCH INTERNATIONAL – Distribuție în Franța: WILD BUNCH

    FLEE de Jonas Poher Rasmussen (Danemarca)
    Producție: FINAL CUT FOR REAL – Distribuție: CINEPHIL

    JOSEP de Aurel (Franța) – 1er film
    Producție: LES FILMS D’ICI – Distribuție: DOC & FILM INTERNATIONAL – Distribuție în Franța: SOPHIE DULAC DISTRIBUTION

    SOUL de Pete Docter (SUA)
    Producție: PIXAR ANIMATION STUDIOS – Distribuție în Franța: THE WALT DISNEY COMPANY

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.