miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Rusia ironizează scutul antirachetă de la Deveselu şi denigrează România (Video)

    de - | 2 iunie 2016, 1:03 PM | Internaţional

    0

    Postul public de televiziune din Rusia a difuzat noaptea trecută un documentar ce prezintă România într-o manieră tendenţioasă. Principala supărare a Moscovei este existenţa scutului antirachetă de la Deveselu, scrie stiri.tvr.ro.

    „Deveselu – un mic sătuc la 150 de kilometri distanţă de Bucureşti. Cu o populaţie de 2000, satul a devenit celebru după ce în apropiere a fost dislocat sistemul NATO de apărare antirachetă. Acum, aici e o zonă cu control sporit. Aici nu funcţionează telefonia mobilă, iar în cazul apariţiei unei persoane străine, se alertează poliţia”. Aşa îşi încep jurnaliştii ruşi fragmentul de 13 minute dedicat României în documentarul „Capcana Europeană”.

    Imaginile folosite, dar şi comentariul, scot în evidenţă sărăcia şi lipsa locurilor de muncă din ţara noastră. Filmările au fost făcute la Deveselu, dar şi în cartiere insalubre din Bucureşti, în sate cu locuinţe fără electricitate şi în palate ale comunităţilor de romi din sudul ţării.

    Documentarul apare la scurt timp după ce Vladimir Putin a declarat că Rusia a luat în colimator România şi Polonia pentru scutul antirachetă.

    Filmul a fost difuzat în cadrul unei emisiuni – dezbatere în direct. Au participat experţi de la Moscova, care văd în NATO o ameninţare, dar şi analişti americani, polonezi şi germani, care au încercat să îi convingă pe ruşi că temerile lor sunt lipsite de fundament.

    Igor Korotcenko – redactor sef revista „National Defence”:  „Problema este, şi asta e cheia… că nici guvernul României şi nici cel al Poloniei nu vor şti ce tip de rachetă sau antirachetă va fi încărcat de Pentagon în silozurile de lansare”.

    Ariel Cohen – politolog american: „Rusia nu are de ce să se teamă de sistemul global de apărare antirachetă. Este un sistem pur defensiv. Din contră Rusia ar trebui să vină să negocieze cu SUA, să se stabilească exact ce rachete şi unde trebuie folosite în acest sistem şi în ce scop”.

    Documentarul „Capcana Europeană” mai prezinta aspecte ale vieţii cotidiene din Bulgaria, Muntenegru şi Serbia. În fragmentul dedicat spaţiului ex- iugoslav se pune accent pe faptul că, în urma bombardamentelor NATO din 1999, au fost ucişi şi civili, iar nivelul de trai a scăzut după ce s-a destrămat Federaţia Iugoslavă.

    Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a recţionat într-un comunicat trimis Ştirilor TVR, în care precizează că documentarul „Capcana Europeană” difuzat de postul public de televiziune din Rusia „reflectă o imagine trunchiată și tendențioasă, în condiţiile în care aspectele izolate prezentate în cadrul documentarului nu sunt reprezentative pentru realitățile româneşti”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.