Rusia „percepe drept o amenințare” exercițiul „Steadfast Defender” al NATO și anunță că va lua contramăsuri





Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dimitri Peskov, spune că Rusia „interpretează fără echivoc” exercițiul NATO lansat în Europa drept o amenințare, deoarece „NATO este un instrument de confruntare”, scrie biziday.ro, citând agenția de presă rusă TASS.
„Reprezintă o amenințare pentru noi, așa o percepem, iar în acest sens se iau contramăsuri adecvate. Cu atât mai mult cu cât alianța își mută infrastructura militară spre granițele noastre, fără încetare, de câteva decenii”, a menționat Peskov.
Dimitri Peskov susține că alianța a fost „concepută, formată și configurată” ca un mijloc de combatere a Rusiei și „este guvernată în acest moment de Statele Unite”.
„Steadfast Defender” este cel mai mare exercițiu al NATO de după sfârşitul Războiului Rece. Acesta implică desfășurarea a peste 90 de mii de soldați, cea mai mare parte în Europa de Est, într-o simulare ce implică scenariul unui atac al Rusiei asupra unui stat membru al alianței.
Exercițiul NATO a debutat în urmă cu o săptămână și va continua până în luna mai, accentul fiind pus pe pregătirea trupelor, antrenamentul și redistribuirea operațională a unităților.
Sursa: biziday.ro
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)