sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Romtelecom şi Cosmote îşi vor schimba denumirea legală şi vor acţiona sub brandul Telekom Romania

    de Special Arad | 14 august 2014, 9:57 PM | Business

    0

    Romtelecom şi Cosmote România îşi vor schima denumirea legală în Telekom Romania Communications, respectiv Telekom Romania Mobile Communications şi vor activa, începând cu jumătatea lunii septembrie, sub brandul Telekom Romania.

    „Ca urmare a deciziilor adunărilor generale ale acţionarilor ale fiecărei companii, Romtelecom şi Cosmote România anunţă noile denumiri oficiale. Astfel, începând cu jumătatea lunii septembrie, Romtelecom şi Cosmote România vor comunica sub acelaşi brand: Telekom Romania, în timp ce denumirile legale vor fi Telekom Romania Communications SA (în loc de Romtelecom SA), respectiv Telekom Romania Mobile Communications SA (în loc de Cosmote Romanian Mobile Telecommunications SA)”, se arată într-un comunicat comun al celor doi operatori.

    Cei doi operatori români sunt controlaţi de grupul elen OTE. La rândul său, OTE este controlat de grupul german Deutsche Telekom, care deţine 40% din acţiuni, potrivit Mediafax.

    Pentru a pune în practică schimbările implicate de noul brand comun, peste 2.000 de persoane lucrează la peste 100 de proiecte complexe de marketing, vânzări, IT, resurse umane sau din domeniul imobiliar.

    Potrivit datelor din comunicat, un număr de 43 de magazine corporate vor fi renovate în întregime în acest an, în linie cu identitatea şi grafica noului brand.

    „Dintre acestea, şapte concept stores vor oferi clienţilor o experienţă interactivă, hi-tech, conform standardelor Deutsche Telekom”, se menţionează în comunicat.

    De asemenea, cei doi operatori vor avea un singur call centre, un singur website şi o singură prezenţă în social media pentru toţi utilizatorii de servicii fixe sau mobile.

    Romtelecom este unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicaţii. Acţionari sunt grupul elen OTE – 54,01% şi Ministerul pentru Societatea Informaţională – 44,99%.

    Anul trecut, compania a raportat venituri totale de 609,5 milioane de euro, în scădere cu 1,6% faţă de 2012.

    Profitul operaţional înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a fost de 147,7 milioane de euro la nivelul întregului an, în scădere cu 11,1% comparativ cu 2012.

    Cosmote România este al treilea jucător de pe piaţa de telefonie mobilă, după Orange România şi Vodafone România.

    În 2013, veniturile au scăzut cu 0,9%, la 458,5 milioane de euro.

    Profitul operaţional pro forma înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) a fost 119 milioane de euro, cu aproape 1% mai redus faţă de 2012.

    Operatorul mobil are ca acţionari pe Cosmote Group, parte a OTE Group – 70% şi Romtelecom – 30%.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.