Romina, fiica marelui fotbalist Iosif Rotariu, condamnată la patru ani de închisoare!
Judecătoria Timişişoara a decis, joi, condamnarea Rominei Rotariu la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. Fiica fostului mare fotbalist Iosif Rotariu a fost trimisă în judecată pentru purtare abuziva. Mai exact, aceasta a lovit un copil de doi ani, în creşa familiei în care lucra.
Copilul s-a ales cu o fractură la picior, iar imaginile surprinse de camera de supraveghere au contat decisiv în rândul anchetatorilor şi judecătorilor. Pe lângă condamnarea la închisoare, Romina Rotariu a fost obligată şi la plata unei despăgubiri de 100.000 de euro. Decizia instanţei nu este una definitivă, ea urmând să fie contestată la instanţa superioară de către avocata familiei Rotariu.
„Este o pedeapsă excesivă, în condiţiile în care am arătat că, în momentul incidentului, Romina Rotariu se afla într-o criză de hipoglicemie. Despre cuantumul despăgubirilor, de 100.000 de euro, ce să mai spun… A venit în sală o doamnă psiholog, care a spus ca micuţul este terminat pe viaţă, că are nevoie de consultanţă psihologică. La întrebarea mea, a răspuns că acele şedinte de psihoterapie le va susţine ea, contra cost, fireşte. Iar judecătorul a decis o sumă din care doamna să poată fi platită. Vom contesta sentinţa, fără îndoială, pentru că nu s-a ţinut cont de circumstanţele atenuante, iar bunica copilului, care nu a fost atentă cu copilul după externarea din spital şi acesta şi-a mai fracturat o mână, nu a primit nicio sancţiune. Acest judecător este tânăr, fără experienţă, şi probabil că vrea să fie băgat în seamă, altfel nu înţeleg cum poate trimite la închisoare o tânără în vârstă de 34 de ani, bolnavă de diabet”, a declarat avocata familiei Rotariu, Carmen Obîrşanu, pentru Impactpress.ro.
Comentariile portalului
Multumim. Corectat
... bucurii.Ramaneti un steag al intelepciunii in presa aradeana.Doamne ajuta!
Privind la toate realizările in ceea ce priveste nu doar cultura ci și multe alte domenii de activitate ale județului Arad, in care in mare parte beneficiarii principali (...)