vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivRomânul care l-a făcut KO pe campionul mondial Anthony Joshua va boxa în octombrie la Arad! (VIDEO)

    de Lucian Dănilă | 8 iunie 2017, 2:43 PM | Sport | Topic special

    2

    Mihai Nistor, singurul boxer din lume care l-a învins prin KO pe actualul campion mondial al greilor la profesioniști, Anthony Joshua, va boxa în luna octormbei la Arad, la o adevărată Gală a Campionilor care este organizată de Ruben Stoia prin clubul său Box Club Ruben Stoia.

    Mihai Nistor este, fără îndoială, cel mai bun boxer amator al României. Este singurul pugilist român care a participat la Olimpiada de la Rio de Janeiro, acolo unde a fost defavorizat de arbitri în turul al doilea, și, la cei 26 de ani, amână trecerea la profesionism pentru a-și îndeplini un vis, cel de a deveni campion olimpic în 2020 la Tokyo.

    Mai mult decât atât, Mihai Nistor este singurul boxer din lume care l-a făcut KO pe actualul campion mondial al greilor la profesioniști, britanicul Anthony Jashua, cel care l-a învins pe Vladimir Klichko. Înainte de meciul dintre Joshua și Klichko, BBC a publicat, în ediția online, un reportaj cu Mihai Nistor, cel care în 2011 l-a invins, la amatori, pe Anthony Joshua.

    Nistor l-a învins prin KO în repriza a treia pe Joshua, în turul al treilea al Campionatelor Europene din Turcia. De atunci, carierele lor au avut trasee total diferite. Britanicul a câștigat anul următor titlul olimpic, la Londra, apoi a trecut la profesionism, devenind campion mondial. Ca profesionist, boxerul de origine nigeriană a câștigat prin KO toate cele 19 lupte disputate.

    nistor 2

    FOTO: Mihai Nistor

    „Nu fac acest sport pentru bani. Îl fac din plăcere, pentru că nu câștigi dacă ești motivat de bani. A fost o zi specială când l-am învins pe Joshua. Nu știam cine este sau ce o să ajunga… Era un boxer bun, se mișca tot timpul și avea o lovitură puternică de pumn. L-am bătut în 2011 și în 2012 a fost campion olimpic”, (Mihai Nistor pentru sptfm.ro)

    Mihai Nistor își amână trecerea la profesionism pentru că dorește sa devină campion olimpic: „România are doar un boxer campion olimpic, Nicolae Linca, la Melbourne, în 1956. Este eroul meu. Îmi amân trecerea la profesionism deoarece vreau să câștig medalia de aur la Tokyo” (Mihai Nistor pentru sptfm.ro)

    VEZI MAI JOS VIDEO CU REPRIZA A 3-A DINTRE NISTOR ȘI JOSHUA

    Carte de vizita:

    Data și locul nașterii: Podu Ilioaiei (Iași), 5 noiembrie 1990

    Inalțime și greutate: 1,83 m/100 kg

    Categoria: Supergrea, +91 kg

    Club: CSA Steaua București

    Antrenor: Valentin Vranceanu

    6 ori campion național in perioada 2010-2016

    Vicecampion World Combat Games 2010

    Dublu medaliat cu bronz la Europene (Ankara 2011 și Samokov 2015)

    Campion mondial al cluburilor in WSB cu echipa Astana Arlans (Kazahstan) in 2013

    Campion mondial AIBA Pro Boxing in 2015 (victorie prin KO tehnic la Hamburg contra germanului Erik Pfeifer)

    Singurul pugilist roman la Jocurile Olimpice 2016

    I-a invins in cariera pe Anthony Joshua (campion olimpic 2012) și Clemente Russo (dublu campion mondial și dublu vicecampion olimpic.

     

    Mai sunt patru luni până în octombrie, dar Gala Campionilor (denumire care încă nu este oficială) prinde tot mai mult contur.

    „Gala va avea loc în luna octombrie la Sala Polivalentă din Arad. Ne-am înțeles deja cu Mihai Nistor, boxerul român care l-a învins pe Anthony Joshua, campion mondial AIBA Pro Boxing în 2015. Ne bucurăm de prezența lui și va fi main event-ul galei. De asemenea, vor mai fi prezenți la Arad și George Nyeki, arădeanul care este de trei ori campionul Ungariei, dar și campionul european de tineret Robert Jitaru”, spune Ruben Stoia, organizatorul galei.

    nyeki

    FOTO: George Nyeki, cel în albastru

    George Nyeki ar putea să dispute la Arad unul dintre ultimele sale meciuri la amatori, urmând a trece la boxul profesionist. El a început boxul la Arad, transferându-se apoi la Salonta de unde a plecat în Ungaria unde a devenit de trei ori campion al Ungariei la categoria 64 de kilograme.

    Robert Jitaru este campion european de tineret la categoria 56 de kilograme și va veni la Arad însoțit de colegul său de club de la Brăila, Marian Pita.

    Vor boxa în cadrul galei și trei sportivi de la Box Club Ruben Stoia: Darius Leț – 45 kg; Mircea Nemeti 56 kg; Darko Milicici 69 kg.

    Ruben Stoia ne spune că vor fi în jur de zece partide în cadrul evenimentului pugilistic, partide la care vor lua parte sportivi din Spania, Ungaria, Ucraina, Slovenia și Slovacia.

    Ca un bonus, este așteptat pentru un meci demonstrativ de K1 românul Benjamin Adegbuyi.

    Prezentatorul galei va fi, conform celor spuse de organizatori, Cătălin Bordea de la postulo de televiziune Antena 1.

    ruben

    FOTO: Ruben Stoia, organizatorul galei de box din luna octombrie de la Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.