miercuri, 8 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Se întâmplă în România: părinți suspectați că și-au vândut bebelușul pentru un autoturism

    de Special Arad | 1 noiembrie 2025, 10:14 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Doi tineri din județul Gorj, un bărbat de 21 de ani și concubina sa de 17 ani, pe care aceasta o obliga să se prostitueze, sunt cercetați penal și au primit mandate de arestare în lipsă, fiind acuzați că și-ar fi vândut bebelușul în vârstă de doar trei săptămâni.

    Tranzacția s-ar fi făcut în schimbul sumei de 7.000 de euro, bani cu care cuplul și-ar fi cumpărat un autoturism, conform informațiilor obținute de News.ro și citate de HotNews.ro.

    Cazul este instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj (DIICOT), vizând infracțiuni grave, inclusiv trafic de minori, fals în declarații și mărturie mincinoasă.

    Un bebeluș pentru o mașină, detalii din anchetă

    Potrivit DIICOT, tranzacția a implicat și un bărbat de 47 de ani, suspectat că ar fi cumpărat copilul. Pentru a realiza transferul, mama minorului ar fi declarat în fals la Oficiul Stării Civile că bărbatul cumpărător este tatăl biologic al copilului. Această declarație falsă a fost ulterior consemnată în certificatul de naștere al minorului.

    Anchetatorii au precizat într-un comunicat că „din probele administrate a rezultat că, începând cu vara anului 2024, inculpatul de 21 de ani, a transportat-o şi adăpostit-o în diverse locaţii pe inculpata cercetată în cauză (în vârstă de 17 ani şi cu care se afla într-o relaţie de concubinaj de aproximativ 3 ani), obligând-o să practice prostituţia în folosul lui material. Ulterior, în cursul lunii august 2025, acelaşi inculpat a determinat-o pe coinculpată, să îl transfere pe fiul lor minor (în vârstă de 3 săptămâni), către inculpatul de 47 de ani în schimbul sumei de 7.000 euro.”

    Suma obținută ar fi fost utilizată de cei doi tineri pentru achiziționarea unui autoturism.

    Tentativă de a scoate copilul din țară

    După ce bebelușul a fost trecut pe numele cumpărătorului, acesta din urmă ar fi obținut și un pașaport pentru minor. Mama naturală ar fi mers cu acesta la un notar din Cluj pentru a-l împuternici să obțină documentul și să îl scoată din țară. Planul de a părăsi România nu a fost finalizat.

    „La data de 31 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă a unui inculpat în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, fals în declarații și participație improprie la fals intelectual.

    De asemenea, a fost formulată propunerea de arestare preventivă în lipsă a altor doi inculpați care se sustrag urmării penale (o femeie și un bărbat, cu vârstele de 18 și 21 de ani), cercetați pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, fals în declarații, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual și mărturie mincinoasă, respectiv trafic de minori, instigare la trafic de minori și instigare la fals în declarații.

    Din probele administrate a rezultat că, îcepând cu vara anului 2024, inculpatul de 21 de ani, a transportat-o și adăpostit-o, în diverse locații, pe inculpata cercetată în cauză (în vârstă de 17 ani și cu care se afla într-o relație de concubinaj de aproximativ 3 ani), obligând-o să practice prostituția în folosul lui material.

    Ulterior, în cursul lunii august 2025, același inculpat a determinat-o pe coinculpată, să îl transfere pe fiul lor minor ( în vârstă de 3 săptămâni), către inculpatul de 47 de ani în schimbul sumei de 7.000 euro. Inculpata a declarat, în fals, la Oficiul stării civile că acesta din urmă este tatăl copilului, aspect consemnat în certificatului de naștere al minorului.

    Suma de bani astfel obținută a fost utilizată de inculpată și concubinul ei pentru achiziționarea unui autoturism”, se arată în comunicatul DIICOT.

    În urma descinderilor, anchetatorii l-au găsit pe bebeluș la locuința tatălui din acte, iar minorul a fost preluat în grija autorităților. Pe numele bărbatului care a cumpărat copilul a fost emisă o ordonanță de reținere. Cei doi părinți biologici, în vârstă de 21 și 17 ani, sunt în prezent de negăsit, fiind emise pe numele lor mandate de arestare în lipsă.

    Citește și;

    Tânărul care a lovit patru mașini pe strada Preparandiei a fost arestat. Acesta avea o alcoolemie de peste 2 în sânge

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.