România frumoasă! Semafor alimentat cu energie electrică de la un… bar. Patronul l-a scos din priză





Situație neobișnuită într-o intersecție periculoasă din județul Neamț. Intersecţia din Girov e la câţiva kilometri de Piatra Neamț, pe drumul naţional care duce spre Roman. Semafoarele instalate acolo de autorități sunt alimentate cu energie electrică de la un bar din apropiere.
Recent, proprietarul barului a scos semafoarele din priză pentru că nimeni nu i-a plătit curentul consumat, potrivit TVR. E vorba de câteva sute de lei anual.
Vasile Ciubotaru, primarul comunei Girov a explicat cum s-a ajuns la această soluție inedită: „Suntem consideraţi, noi primăria, vinovaţi că nu există energie electrică. Prima dată s-a întrebat la iluminatul nostru public dacă se poate lega, am fost de acord, dar iluminatul public înseamnă iluminat de noapte, ziua ce facem? După care s-a găsit o soluţie. Alimentare de la un particular.”
Așa s-a ajuns la barul din apropiere. Între timp, proprietarul barului a fost de acord să bage semafoarele iar în priză pentru circa o săptămână. Iar acum, cei de la Drumuri spun că vor instala panouri fotovoltaice, astfel încât semafoarele să alimentate independent tot timpul.
Sursa: Europa FM
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)