duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Asta chiar nu credeam… România a trecut și de Elveția și merge de pe primul loc la Euro 2024

    de Lucian Dănilă | 22 noiembrie 2023, 12:16 AM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    A fost ca o minune victoria cu Israel, o victorie venită pe un val de neîncredere în echipa națională. Însă euforia de după acel joc și cu biletele de Euro 2024 în buzunar, credeam că românii se culcă pe o ureche în fața Elveției. Nu a fost așa și chiar nu credeam în asta…România a trecut și de Elveția și s-a calificat de pe primul loc la Europeanul din Germania!

    România a început neconvingător grupa deși a bifat două victorii. Venea după acele jocuri din Liga Națiunilor în care s-a făcut de râs cu Muntenegru sau cu Bosnia, și nu a zburdat contra Andorrei sau Belarusului. Apoi a început să dea mâna cu norocul, același noroc cu care a fost de mână și la tragerea la sorți. Noroc în Kosovo când a scăpat neînvinsă, apoi acel egal care a părut inexplicabil obținut în Elveția. A urmat acel egal de pe teren propriu cu Israel, norocos și el, și tot noroc și cu Kosovo pentru că arbitrul l-a eliminat pe Muriqi și sarcina „tricolorilor” a devenit mai ușoară.

    Eram sceptici că putem obține un egal cu Israel, iar Pușcaș, Hagi, Stanciu, Moldovan și compania au arătat că o pot chiar învinge. Acolo n-am avut noroc. Am avut, în schimb, în această seară. Jocul cu Elveția a fost câștigat cu sufletul, cu inima, cu sprijinul celor 50.000 de fani, cu intervențiile senzaționale ale lui Moldovan și cu o doză mare de noroc.

    Dar ce să avem cu norocul? De ce să punem totul pe seama lui? Și generația de la World Cup 94 tot cu noroc s-a calificat la acea bară a lui Bodin. Ne-am săturat de ghinioanele pe care le-am văzut cu Slovenia în 2001, cu Urs Maier la Copenhaga în 2003, cu bara lui Ianis Hagi la meciul cu Islanda în urmă cu doi ani… Norocul ține și cu cei care cred în el și în ei. Iar această generația a crezut în ea.

    A fost hulit Edi Iordănescu, poate nu e cel mai bun antrenor, dar a arătat că a fost cel mai potrivit pentru această campanie. Ce a reușit el este să formeze un grup, nu o selecționată. Așa că buni sau răi, această generație deja nu este ratată, merge la Euro, un Euro extins, e adevărat, un Euro cu 24 de echipe, dar pe ultimul, cel care s-a jucat și la noi, la București, l-am privit la televizor. Această generație îl joacă…

    Și nu, nu este și victoria lui Burleanu, așa cum calificările din anii 90 nu erau deloc ale lui Mircea Sandu sau Mitică Dragomir dintr-un fotbal infectat de „Cooperativă”. Această calificare este a lui Edi Iordănescu, a celor care au jucat, a norocului de la tragerea la sorți, a norocului pe care l-a avut la meciurile din grupe, a contextului în care și-a jucat Israel ultimele meciuri…. Dar ce mai contează? La anul, România va juca la Campionatul European, iar istoria va consemna asta…

    Cât despre meciul de astăzi, a fost o victorie muncită, o victorie venită după un joc cu puține ocazii ale României, una fructificată de Alibec, după care a fost un adevărat duel între atacanții Elveției și fostul portar al echipei UTA, Horațiu Moldovan, un duel câștigat clar de portarul României.

    Bravo!

    România – Elveția 1-0 (1-0)

    Alibec 50

    România: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – Cicâldău (64 Răzvan Marin), Marius Marin, Stanciu (83 Olaru) – Moruțan (64 Ianis Hagi), Alibec (83 Pușcaș), Fl. Coman (72 Drăguș)

    Rezerve: Niță, I.Radu, Racovițan, Screciu, Pușcaș, Artean, Hagi, R. Marin, Drăguș, Olaru, Mogoș, Fl. Tănase

    Selecționer: Edward Iordănescu

    Elveția: Mvogo – Garcia (62 Ugrinic), Akanji, Elvedi, Rodriguez – Aebischer (84 Freuler), Xhaka – Ndoye, Shaqiri (62 Steffen), Vargas (81 Zeqiri) – Okafor (62 Amdouni)

    Rezerve: Sommer, Racioppi, Ugrinic, Benito, Zakaria, Amdouni, Freuler, Steffen, Zeqiri, Comert, Zesiger, Schar

    Selecționer: Murat Yakin

    Stadion: Arena Națională

    Arbitru: Davide Massa, A1: Filippo Meli, A2: Stefano Alassio,

    Arbitru de rezervă: Matteo Marcenaro, VAR: Massimiliano Irrati, AVAR: Valerio Marini

    clasament

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.